Să luăm numele lui Isus Hristos asupra noastră

Dragi frați și surori, de curând, în timp ce meditam la îndemnul președintelui Nelson de a numi Biserica folosind denumirea ei revelată, am citit paginile în care Salvatorul i-a instruit pe nefiți cu privire la denumirea Bisericii.¹ În timp ce citeam cuvintele Salvatorului, am fost impresionat de modul în care le-a spus oamenilor: „voi trebuie să luați asupra voastră numele lui Hristos”². Acest lucru m-a făcut să mă autoanalizez și să mă întreb: „Iau eu asupra mea numele Salvatorului așa cum ar dori El?”³. Astăzi, doresc să împărtășesc câteva dintre impresiile pe care le-am primit ca răspuns la întrebarea mea.

În primul rând, să luăm numele lui Hristos asupra noastră înseamnă să ne străduim să vedem așa cum vede Dumnezeu.⁴ Cum vede Dumnezeu? Joseph Smith a spus: „În timp ce o parte a rasei umane o judecă și o condamnă fără milă pe cealaltă, Marele Părinte al Universului veghează întreaga familie umană cu grijă de tată și sentiment patern” deoarece „dragostea Sa [este] imposibil de înțeles”⁵.

Cu câțiva ani în urmă, sora mea mai mare a decedat. Ea a avut o viață dificilă. Se chinuia să trăiască potrivit Evangheliei și nu a fost niciodată cu adevărat activă în Biserică. Soțul ei a părăsit-o și a rămas singură cu patru copii mici de crescut. În seara în care a murit, într-o încăpere în care erau și copiii ei prezenți, i-am dat o binecuvântare să părăsească liniștită această viață. În acel moment, mi-am dat seama că, de prea multe ori, am judecat viața surorii mele prin prisma încercărilor și inactivității ei. Când mi-am așezat mâinile pe capul ei în acea seară, am primit o mustrare gravă din partea Spiritului. Am fost făcut să-mi dau seama de bunătatea ei și mi s-a permis să o văd așa cum o vedea Dumnezeu – nu ca pe cineva care se chinuia să trăiască potrivit Evangheliei și să trăiască în general, ci ca pe cineva care a avut probleme dificile pe care eu nu le-am avut. Am văzut-o ca pe o mamă minunată care, în pofida obstacolelor, a crescut patru copii frumoși, extraordinari. Am văzut-o ca pe prietena mamei noastre care și-a făcut timp pentru a avea grijă de ea și i-a fost alături după ce tatăl nostru a decedat.

În timpul ultimei seri petrecute cu sora mea, cred că Dumnezeu mă întreba: „Nu vezi că toți cei din jurul tău sunt ființe sacre?”.

Brigham Young ne-a învățat:

„Doresc să vă îndemn pe toți sfinții… să-i înțelegeți pe bărbați și pe femei așa cum sunt ei nu așa cum sunteți dumneavoastră”⁶.

Cât de des se spune – «Persoana aceea a greșit și nu poate fi sfântă»… Îi auzim pe unii că înjură și mint… [sau] încalcă ziua de sabat… Nu judecați acele persoane pentru că nu cunoașteți planul pe care îl are Domnul pentru ele… [ci] aveți răbdare cu ele”⁷.

Vi-L puteți imagina pe Salvatorul nostru trecând pe lângă dumneavoastră și poverile dumneavoastră fără să vă observe? Salvatorul S-a uitat cu aceiași ochi la samaritean, la femeia prinsă în preacurvie, la strângătorul de taxe, la lepros, la bolnavul mintal și la păcătos. Toți erau copiii Tatălui Său. Toți puteau fi mântuiți.

Vi-L puteți imagina întorcându-Și fața de la o persoană care are îndoieli cu privire la locul ei în împărăția lui Dumnezeu sau vreo persoană care suferă în vreun fel?⁸ Eu nu pot. În ochii lui Hristos, fiecare suflet are o valoare infinită. Nimeni nu este prerânduit să dea greș. Viața veșnică este posibilă tuturor.⁹

Am învățat o lecție importantă din mustrarea Spiritului la căpătâiul surorii mele: că, atunci când vedem așa cum vede El, vom îndeplini două țeluri – mântuirea celor pe care îi influențăm și mântuirea proprie.

În al doilea rând, ca să luăm asupra noastră numele lui Hristos, noi nu trebuie doar să vedem așa cum vede Dumnezeu, ci și să facem lucrarea Sa și să slujim așa cum a slujit El. Noi trăim potrivit celor două mari porunci, ne supunem voinței lui Dumnezeu, adunăm copiii lui Israel și lăsăm lumina noastră „să lumineze înaintea oamenilor”¹⁰. Noi primim și trăim potrivit legămintelor și rânduielilor Bisericii Sale restaurate.¹¹ Când facem aceasta, Dumnezeu ne înzestrează cu puterea de a ne binecuvânta pe noi înșine, familiile noastre și viețile altora.¹² Întrebați-vă: „Cunosc eu pe cineva care nu are nevoie de puterile cerului în viața sa?”.

Când ne sfințim, Dumnezeu va face minuni printre noi.¹³ Noi ne sfințim purificându-ne inima.¹⁴ Ne purificăm inima când Îl auzim¹⁵, ne pocăim de păcatele noastre¹⁶, devenim convertiți¹⁷ și iubim așa cum a iubit și El.¹⁸ Salvatorul ne-a întrebat: „Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați?”¹⁹.

De curând, am aflat despre o experiență din viața vârstnicului James E. Talmage, care m-a făcut să mă opresc și să mă gândesc la modul în care îi iubesc și le slujesc celor din jurul meu. Când era profesor tânăr, înainte de a deveni apostol, în mijlocul epidemiei de difterie din anul 1892, vârstnicul Talmage a aflat despre o familie de străini, care nu erau membri ai Bisericii, care locuiau în apropiere și fuseseră atinși de boală. Nimeni nu a vrut să riște mergând în căminul contaminat. Cu toate acestea, vârstnicul Talmage a mers imediat la ei. Dânsul a găsit patru copii: unul de doi ani și jumătate decedat pe pat, unul de cinci ani, unul de zece ani în mare suferință și unul de treisprezece ani slăbit. Părinții sufereau de durere și oboseală.

Vârstnicul Talmage i-a îmbrăcat pe cel decedat și pe cei în viață, a măturat în camere, a dus hainele murdare afară și a ars toate cârpele îmbâcsite de boală. A muncit toată ziua și, apoi, s-a întors în dimineața următoare. Copilul de zece ani decedase în timpul nopții. El a ridicat copilul de cinci ani și l-a ținut în brațe. Fetița a tușit secreții cu sânge pe fața și hainele lui. El a scris: „Nu am putut să o pun jos” și a ținut-o până a murit în brațele lui. A ajutat la înmormântarea celor trei copii și a aranjat ca familia îndurerată să aibă hrană și haine curate. După ce s-a întors acasă, fratele Talmage și-a aruncat hainele, a făcut baie cu soluție de zinc, s-a izolat de membrii familiei lui și a suferit o formă mai ușoară a bolii.²⁰

Sunt atâtea vieți în pericol în jurul nostru. Sfinții iau numele Salvatorului asupra lor devenind puri și slujind tuturor indiferent cine sunt – astfel, salvăm vieți.²¹

În cele din urmă, eu cred că a lua numele Lui asupra noastră presupune ca noi să avem încredere în El. La o adunare la care am participat într-o duminică, o tânără a întrebat: „De curând, eu și prietenul meu ne-am despărțit, iar el a hotărât să părăsească Biserica. Mi-a spus că nu a fost niciodată mai fericit. Cum se poate acest lucru?”.

Salvatorul a răspuns la această întrebare când le-a spus nefiților: „Dar dacă [viața voastră] nu va fi zidită pe Evanghelia Mea, ci va fi zidită pe lucrările omului sau pe lucrările diavolului, atunci adevărat vă spun Eu vouă cum că [voi veți] avea bucurie în lucrările [voastre] numai pentru un timp; și încetul cu încetul sfârșitul va veni”²². Pur și simplu, nu există bucurie de durată în afara Evangheliei lui Isus Hristos.

Totuși, la acea adunare, m-am gândit la numărul mare de oameni buni pe care îi cunosc și care se confruntă cu poveri și porunci grele pentru ei. M-am întrebat: „Ce le-ar mai putea spune Salvatorul?”²³. Cred că i-ar întreba: „Ai încredere în Mine?”²⁴. Femeii care avea scurgerea de sânge, i-a zis: „Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit, du-te în pace”²⁵.

Unul dintre versetele mele preferate este Ioan 4:4, în care se spune, „Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria”.

De ce îmi place acel verset? Deoarece Isus nu era obligat să meargă în Samaria. Iudeii din zilele Lui îi disprețuiau pe samariteni și ocoleau Samaria. Însă Isus a ales să meargă acolo pentru a declara înaintea lumii întregi, pentru prima dată, că El era Mesia cel promis. Pentru acest mesaj, El nu numai că a ales un grup proscris, dar și o femeie – și nu orice femeie, ci o femeie care trăia în păcat – o femeie considerată în acea perioadă că făcea parte din cea mai rea categorie de oameni. Cred că Isus a făcut aceasta ca fiecare dintre noi să înțeleagă mereu că dragostea Lui este mai mare decât temerile, dependențele, îndoielile, ispitele și păcatele pe care le avem, familiile noastre destrămate, depresiile și anxietățile noastre, bolile noastre cronice, sărăcia noastră, abuzul suferit, disperarea și singurătatea noastră.²⁶ El vrea ca noi, toți, să știm că nu există nimic și nimeni pe care să nu-l poată vindeca și elibera ca să poată simți bucurie de durată.²⁷

Harul Său este de ajuns.²⁸ El e singurul care a coborât sub toate lucrurile. Puterea ispășirii Sale este puterea de a învinge orice povară din viața noastră.²⁹ Mesajul relatării despre femeia de la fântână este că El cunoaște situațiile din viața noastră³⁰ și că noi putem întotdeauna să mergem alături de El, indiferent cine suntem. Ei și fiecăruia dintre noi, El ne spune: „Oricui va bea apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă [va avea] un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică”³¹.

În oricare dintre călătoriile vieții, de ce ne-am îndepărta de unicul Salvator care are toată puterea să ne vindece și să ne elibereze? Oricare ar fi prețul pe care trebuie să-l plătim pentru a avea încredere în El, acesta merită plătit! Dragii mei frați și dragile mele surori, fie ca noi să alegem să ne mărim credința în Tatăl nostru Ceresc și Salvatorul nostru, Isus Hristos!

Din adâncul sufletului, depun mărturie că Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este Biserica Salvatorului, condusă de Hristos cel Viu printr-un profet adevărat. Este rugăciunea mea ca noi să luăm cu credință asupra noastră numele lui Isus Hristos văzând așa cum vede El, slujind așa cum a slujit El și având încredere că harul Său este de ajuns pentru a ne duce acasă și la o bucurie nesfârșită. În numele lui Isus Hristos, amin.