Să punem temelia unei lucrări mărețe

În calitate de părinți în Sion, avem datoria sacră de a deștepta în copiii noștri pasiunea și dedicarea față de bucuria, lumina și adevărurile Evangheliei lui Isus Hristos. În timp ce ne creștem copiii, stabilim tradiții în căminul nostru și ne formăm tipare de comunicare și de comportament în cadrul relațiilor noastre de familie. Astfel, tradițiile pe care le stabilim trebuie să înrădăcineze caracteristici puternice și de neclintit ale bunătății în copiii noștri, care le vor insufla tăria de a înfrunta provocările vieții.

De-a lungul multor ani, familia noastră s-a bucurat de tradiția anuală de a merge cu cortul sus, în Munții Uintah, în nord-estul statului Utah. Călătorim 32 de kilometri pe un drum forestier pentru a ajunge la o vale verde frumoasă, cu pereți înalți ai canionului și prin care curge un râu cu apă rece și curată. În fiecare an, sperând să consolidăm valoarea doctrinei Evangheliei și a practicilor în inima copiilor și nepoților noștri, Susan și cu mine le cerem fiecăruia dintre cei șase fii ai noștri și familiilor acestora să pregătească un mesaj scurt despre un subiect pe care îl consideră un element important al temeliei unui cămin concentrat asupra lui Hristos. Apoi, ne adunăm pentru o adunare de devoțiune în cadrul familiei, într-un loc retras și fiecare își prezintă mesajul.

Imagine

Mesaje scrise pe pietre

În acest an, nepoții noștri au scris subiectul mesajului lor pe pietre și, apoi, una câte una, le-au îngropat una lângă alta, reprezentând o temelie sigură pe care poate fi întemeiată o viață fericită. Întrețesut în toate cele șase mesaje ale lor, a fost adevărul imuabil și etern că Isus Hristos este piatra din capul unghiului a acelei temelii.

Isaia a spus: „De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeu: Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preț, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică”¹. Isus Hristos este acea piatră de preț din capul unghiului din temelia Sionului. El este Cel care i-a revelat profetului Joseph Smith: „De aceea, nu obosiți [în] a face bine, deoarece voi puneți temelia unei mari lucrări. Și din lucrurile mici iese ceea ce este mare”².

Lecțiile predate prin tradițiile pe care le stabilim în căminele noastre, deși mici și simple, sunt din ce în ce mai importante în lumea zilelor noastre. Care sunt lucrurile mici și simple care, odată stabilite, vor realiza o lucrare măreață în viața copiilor noștri?

Președintele Russell M. Nelson s-a adresat de curând unei mari congregații lângă Toronto, Canada, și le-a adus aminte părinților, într-un mod categoric, responsabilitatea sacră pe care o avem de a ne învăța copiii. Printre responsabilitățile esențiale identificate, președintele Nelson a subliniat îndatoririle pe care le avem ca părinți, acelea de a ne învăța copiii să înțeleagă de ce luăm din împărtășanie, să înțeleagă semnificația faptului de a fi născuți în legământ și importanța faptului de a fi pregătiți pentru binecuvântarea patriarhală și de a o primi și a încurajat părinții să preia inițiativa în ceea ce privește cititul din scripturi ca familie.³ Prin aceste acțiuni, preaiubitul nostru profet ne îndeamnă să facem din căminele noastre „sanctuare ale credinței”⁴.

În Cartea lui Mormon, Enos consemnează recunoștința profundă pe care el a simțit-o față de exemplul tatălui său, care „[l-a] învățat în limba lui, precum și în învățătura și în mustrarea Domnului”. Plin de recunoștință, Enos a exclamat: „Și binecuvântat fie numele lui Dumnezeu pentru aceasta!”⁵.

Eu prețuiesc tradițiile mici și simple pe care am ajuns să le avem în căminul nostru de-a lungul celor 35 de ani ai noștri de căsnicie. Multe dintre tradițiile noastre sunt simple, dar pline de însemnătate. Vă dau câteva exemple.

• În timpul serilor în care nu eram acasă, știam mereu că, sub îndrumarea lui Susan, fiul nostru cel mai mare care era prezent prelua inițiativa și conducea familia în ceea ce privea studiul din scripturi și rugăciunea ca familie.⁶

• O altă tradiție – nu plecam niciodată de acasă și nu încheiam niciodată vreo conversație telefonică fără să spunem „Te iubesc sau vă iubesc”.

• Viața noastră a fost binecuvântată datorită faptului că ne-am rezervat timp pentru a ne bucura, cu regularitate, de discuții în particular cu fiecare dintre fiii noștri. În timpul unei astfel de discuții, l-am întrebat pe fiul nostru despre dorințele și pregătirea sa de a sluji în misiune. După ce am discutat, am avut un moment de liniște reflectivă; apoi, el s-a aplecat spre mine și, într-un mod foarte serios, mi-a spus: „Tată, îți aduci aminte când eram mic și când am început să avem aceste discuții tată-fiu?”. I-am răspuns: „Da”. „Ei bine”, a spus el, „ți-am promis atunci că voi sluji în misiune, iar tu și mama mi-ați promis că veți sluji în misiune când veți fi mai în vârstă”. Apoi, a urmat un alt moment de pauză. „Există vreo problemă care vă împiedică să slujiți – pentru că poate vă pot ajuta?”

Tradițiile de familie sănătoase și constante care includ rugăciunea, cititul din scripturi, seara în familie și prezența la adunările Bisericii, deși aparent mici și simple, creează o cultură a dragostei, respectului, unității și siguranței. În spiritul care însoțește aceste eforturi, copiii noștri ajung să fie protejați împotriva săgeților arzătoare ale dușmanului, care sunt atât de prezente în cultura lumească a zilelor noastre.

Ni se aduce aminte de sfatul înțelept al lui Helaman către fiii săi: „Aduceți-vă aminte că pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să vă clădiți voi temelia voastră ca, atunci când diavolul își va trimite vânturile lui puternice, da, săgețile lui în vârtejuri, da, atunci când ploaia lui cu pietre și furtuna lui puternică vă va lovi, aceasta să nu aibă nicio putere asupra voastră ca să vă târască către adâncul nefericirii și al suferinței fără de sfârșit, datorită stâncii pe care voi sunteți zidiți, care este o temelie sigură, o temelie pe care dacă oamenii zidesc, ei nu pot să cadă”⁷.

Cu ani în urmă, în timp ce eram un tânăr episcop, un domn în vârstă a cerut să vorbim. Mi-a descris plecarea sa din Biserică și tradițiile drepte ale părinților săi din tinerețea sa. A descris în detaliu durerea prin care a trecut de-a lungul vieții în timp ce a căutat, în zadar, bucuria trainică în fericirea temporară pe care lumea o are de oferit. Acum, în anii de sfârșit ai vieții sale, a avut parte de îndemnurile șoptite, tandre, uneori stăruitoare ale Spiritului lui Dumnezeu care l-au îndrumat înapoi la lecțiile, practicile, sentimentele și siguranța spirituală din tinerețea sa. Și-a exprimat recunoștința pentru tradițiile părinților săi și, folosind cuvinte din zilele noastre, el a spus ceea ce a spus Enos: „Binecuvântat fie numele lui Dumnezeu pentru aceasta!”.

Din experiența mea, revenirea acestui bărbat drag la Evanghelie este caracteristică multora și se repetă adesea printre copiii lui Dumnezeu care pleacă pentru o vreme, doar pentru a se întoarce la învățăturile și practicile tinereții lor. În acele momente, suntem martori ai înțelepciunii autorului proverbelor, care-i îndeamnă pe părinți: „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”⁸.

Fiecare părinte are parte de momente de frustrare și de diferite niveluri de hotărâre și tărie în timp ce-și crește copiii. Cu toate acestea, când părinții exercită credință învățându-și copiii în mod candid, cu dragoste și făcând tot ce pot pentru a-i ajuta de-a lungul căii, ei primesc o speranță mai mare că semințele sădite vor prinde rădăcini în inima și mintea copiilor lor.

Moise a înțeles bine nevoia fundamentală de predare constantă. El a sfătuit: „Să… întipărești [aceste cuvinte] în mintea copiilor tăi. Și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula”⁹.

Îngenunchem lângă copiii noștri în timpul rugăciunii în familie, avem grijă de ei prin eforturile noastre de a citi, în mod corespunzător, din scripturi ca familie, ne îngrijim cu dragoste de ei când participăm împreună la seara în familie și suferim pentru ei, în genunchi, în rugăciunile noastre personale adresate cerului. O, cât de mult ne dorim ca semințele pe care le semănăm să prindă rădăcini în inima și mintea copiilor noștri!

Eu cred că este mai puțin important dacă ei, copiii noștri, „înțeleg totul” în timpul predării noastre, cum ar fi atunci când ne străduim să citim scripturile sau să desfășurăm seara în familie ori când participă la activitățile comune ale Tinerilor Băieți și Tinerelor Fete și la alte adunări ale Bisericii. Este mai puțin important dacă, în acele momente, ei înțeleg importanța acelor activități și este mai important dacă noi, în calitate de părinți, exercităm credință în suficientă măsură pentru a urma sfatul Domnului de a trăi, de a preda, de a îndemna și de a stabili, cu sârguință, așteptări inspirate de Evanghelia lui Isus Hristos. Este un efort motivat de credința noastră – credința noastră că, într-o zi, semințele sădite în tinerețea lor vor prinde rădăcini și vor începe să încolțească și să crească.

Lucrurile despre care vorbim, lucrurile pe care le predicăm și le predăm determină lucrurile care se vor întâmpla printre noi. Când stabilim tradiții sănătoase care predau doctrina lui Hristos, Spiritul Sfânt depune mărturie despre veridicitatea mesajului nostru și hrănește semințele Evangheliei, care sunt plantate adânc în inima copiilor noștri de eforturile noastre de-a lungul întregii căi. Depun mărturie despre aceasta în numele lui Isus Hristos, amin.