Fermi și statornici în credința în Hristos

În istoria Vechiului Testament, citim despre perioade succesive în care copiii lui Israel și-au onorat legământul cu Iehova și L-au preaslăvit, precum și despre alte perioade în care ei au ignorat acel legământ și au preaslăvit idoli, cunoscuți și ca Baali.¹

Domnia lui Ahab a fost una dintre perioadele de apostazie din împărăția de nord a lui Israel. Profetul Ilie i-a spus la un moment dat împăratului Ahab să adune poporul lui Israel, precum și profeții sau preoții lui Baal la Muntele Carmel. Când oamenii s-au adunat laolaltă, Ilie le-a spus: „Până când vreți să șchiopătați de amândouă picioarele? [sau, cu alte cuvinte: «Când vă veți hotărî odată pentru totdeauna?»] Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după El; iar dacă este Baal, mergeți după Baal. Poporul nu i-a răspuns nimic”². Așadar, Ilie a cerut ca el și profeții lui Baal să taie fiecare câte un junc și să-l pună pe un pat de lemne, fiecare pe altarul lui, însă „fără să pună foc”³. Apoi, „să chemați voi numele dumnezeului vostru; și eu voi chema numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela să fie adevăratul Dumnezeu. Și tot poporul a răspuns, și a zis «Bine!»”⁴.

Vă aduceți aminte că preoții lui Baal și-au chemat dumnezeul inexistent ore la rând pentru a trimite foc, însă „nu s-a auzit nici glas, nici răspuns, nici semn de luare aminte”⁵. Când a fost rândul lui Ilie, el a reparat altarul Domnului care fusese sfărâmat, a așezat lemnele și arderea de tot pe el și, apoi, a turnat apă peste toate acestea, nu o dată, ci de trei ori. Nu există nicio îndoială că nici el sau nicio altă putere omenească nu ar fi putut aprinde focul.

„În clipa când se aducea jertfa de seară, prorocul Ilie s-a apropiat și a zis: «Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel! Fă să se știe astăzi că Tu ești Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău, și că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta»…

Atunci a căzut foc de la Domnul, și a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele și pământul, și a supt și apa care era în șanț.

Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu fața la pământ, și au zis: «Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu»”⁶.

Astăzi, Ilie ar putea spune:

• Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc, fie există, fie nu, însă dacă El există, preaslăviți-L;

• Isus Hristos, fie este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul înviat al omenirii, fie nu este, însă dacă El este, urmați-L;

• Cartea lui Mormon, fie este cuvântul lui Dumnezeu, fie nu este, însă dacă este, atunci „[apropiați-vă] de Dumnezeu [studiind] și [supunându-vă] învățăturii ei”⁷;

• Joseph Smith, fie I-a văzut și a conversat cu Tatăl și cu Fiul în acea zi de primăvară a anului 1820, fie nu, însă dacă el a făcut aceste lucruri, urmați mantaua profetică, inclusiv cheile pecetluirii pe care eu, Ilie, i le-am conferit.

În cadrul ultimei conferințe generale, președintele Russell M. Nelson a declarat: „Nu trebuie să vă întrebați ce este adevărat [vedeți Moroni 10:5]. Nu trebuie să vă întrebați în cine puteți să aveți încredere. Prin revelație personală, puteți primi propria mărturie că volumul Cartea lui Mormon este cuvântul lui Dumnezeu, că Joseph Smith este un profet și că aceasta este Biserica Domnului. Indiferent de ceea ce spun sau fac alții, nimeni nu poate să vă ia mărturia transmisă în inima și mintea dumneavoastră în legătură cu ce este adevărat”⁸.

Când Iacov a promis că Dumnezeu „dă tuturor cu mână largă”⁹ celor care caută înțelepciunea Sa, el, de asemenea, a avertizat:

„Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoiește, seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo.

Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul,

căci este un om nehotărât și nestatornic în toate căile sale”¹⁰.

De cealaltă parte, Salvatorul nostru a fost exemplul perfect de statornicie. El a spus: „Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut”¹¹. Gândiți-vă la următoarele descrieri, din scripturi, de bărbați și femei care, asemenea Salvatorului, au fost fermi și statornici.

Ei „au fost convertiți la credința cea dreaptă; și ei nu s-au îndepărtat de aceasta, căci erau fermi și neclintiți și nemișcați, dorind din tot sufletul să țină poruncile Domnului”¹².

„Mințile lor sunt curajoase; și ei și-au pus încrederea lor în Dumnezeu, întotdeauna.”¹³

„Și iată, știți voi singuri, căci ați fost martori la aceasta, că toți cei care sunt aduși la cunoașterea adevărului… sunt fermi și nestrămutați în credință și în lucrul prin care ei au fost făcuți liberi.”¹⁴

„Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii, și în rugăciuni.”¹⁵

Pentru ca cineva să rămână ferm și statornic în credința în Hristos este nevoie ca Evanghelia lui Isus Hristos să-i pătrundă în inimă și suflet, însemnând că Evanghelia devine nu una dintre numeroasele influențe din viața sa, ci prioritatea vieții și personalității sale. Domnul spune:

„Vă voi da o inimă nouă, și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, și vă voi da o inimă de carne.

Voi pune Duhul Meu în voi, și vă voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele.

Voi veți fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru”¹⁶.

Acesta este legământul pe care-l facem prin botez și prin rânduielile din templu. Însă, unii nu au primit încă, pe deplin, Evanghelia lui Isus Hristos în viața lor. Deși, așa cum spune Pavel, „prin botezul în moartea Lui, [au] fost îngropați împreună cu [Hristos]”, încă le lipsește partea că „după cum Hristos a înviat din morți… tot așa și noi să trăim o viață nouă”¹⁷. Evanghelia încă nu-i definește. Hristos nu Se află încă în centrul vieții lor. Ei aleg doctrina și poruncile pe care le urmează și unde și când vor sluji în Biserică. În antiteză, ținerea cu exactitate a legămintelor de către cei „care sunt cei aleși potrivit legământului”¹⁸ este cea datorită căreia aceștia pot evita înșelăciunea și rămâne fermi în credința în Hristos.

Cei mai mulți dintre noi ne aflăm întrucâtva, în acest moment, într-un continuum între participarea, motivată de considerente sociale, la ritualurile Evangheliei, pe de o parte, și dedicarea deplină, asemănătoare celei a lui Hristos, față de voia lui Dumnezeu, pe de altă parte. Undeva de-a lungul acestui continuum, vestea cea bună a Evangheliei lui Isus Hristos ne pătrunde în inimă și pune stăpânire pe sufletul nostru. Este posibil să nu se întâmple într-o clipă, însă toți trebuie să ne îndreptăm către acea stare binecuvântată.

Este greu, dar vital să rămânem fermi și statornici când suntem purificați „în vâltoarea de foc a suferinței”¹⁹, ceva de care fiecare dintre noi va avea parte, mai devreme sau mai târziu, în viața muritoare. Fără Dumnezeu, aceste experiențe întunecate duc la descurajare, disperare și chiar amărăciune. Cu Dumnezeu, alinarea înlocuiește durerea, pacea înlocuiește neliniștea și speranța înlocuiește tristețea. Faptul de a rămâne fermi în credința în Hristos ne va aduce harul și sprijinul Său care ne ajută.²⁰ El va transforma încercarea în binecuvântare și, folosind cuvintele lui Isaia, „[va da] o cunună împărătească în loc de cenușă”²¹.

Permiteți-mi să menționez trei exemple pe care le cunosc personal.

Știu despre o femeie care suferă de o boală cronică debilitantă, care persistă, în pofida îngrijirii medicale, binecuvântărilor preoției, postului și rugăciunilor. Cu toate acestea, credința ei în puterea rugăciunii și realitatea dragostei lui Dumnezeu față de ea nu se micșorează. Ea merge mai departe zi de zi (și, uneori, oră după oră) slujind în chemarea ei din Biserică și, împreună cu soțul ei, îngrijindu-se de tânăra ei familie, zâmbind cât poate de mult. Compasiunea ei față de alții este profundă, întărită prin propria suferință și uită adesea de ea slujind altora. Ea merge mai departe statornică, iar oamenii sunt fericiți în preajma ei.

Un bărbat care a crescut în Biserică, a slujit ca misionar cu timp deplin și s-a căsătorit cu o femeie minunată a fost surprins când unii dintre frații săi au început să critice Biserica și pe profetul Joseph Smith. După un timp, ei au părăsit Biserica și au încercat să-l convingă să-i urmeze. Așa cum se întâmplă, de obicei, în astfel de cazuri, l-au bombardat cu articole, fișiere audio și prezentări video scrise și produse de critici, cei mai mulți dintre ei fiind foști membri neloiali ai Bisericii. Frații săi i-au batjocorit credința spunându-i că el era naiv și indus în eroare. El nu avea răspunsuri la toate spusele lor, iar credința sa a început să se clatine ca urmare a opoziției neîncetate. S-a întrebat dacă ar trebui să înceteze să mai vină la Biserică. A discutat cu soția lui. A discutat cu oameni în care avea încredere. S-a rugat. În timp ce medita în această stare agitată a minții, și-a adus aminte de momente în care a simțit Spiritul Sfânt și a primit o mărturie despre adevăr de la Spirit. El a concluzionat: „Dacă sunt sincer cu mine, trebuie să admit că Spiritul m-a influențat profund mai mult decât o singură dată, iar mărturia Spiritului este reală”. El are un sentiment reîmprospătat de fericire și pace care este împărtășit și de soția și copiii săi.

Unui soț și unei soții, care, în viața lor, au urmat fericiți și cu perseverență sfaturile Primei Președinții și ale Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, le-a provocat o mare durere faptul că nu aveau copii. Ei au cheltuit mulți bani ducându-se la medici de specialitate competenți și, după un timp, au fost binecuvântați cu un fiu. Însă, în mod tragic, după numai aproximativ un an, bebelușul a fost victima unui accident care nu s-a produs din vina nimănui, dar care l-a lăsat aproape în totalitate în comă, cu leziuni grave ale creierului. A primit cea mai bună îngrijire posibilă, însă doctorii nu au putut spune cum vor evolua lucrurile. Copilul pentru care acest cuplu a depus eforturi mari și s-a rugat atât de mult pentru a-l aduce pe lume a fost, într-o oarecare măsură, luat și ei nu știu dacă le va fi înapoiat. Acum, se confruntă cu greutăți în a îndeplini nevoile critice ale bebelușului în timp ce-și îndeplinesc celelalte responsabilități. În acest moment extrem de greu, ei s-au îndreptat către Domnul. Ei se bizuie pe „pâinea… cea de toate zilele” pe care o primesc de la El. Sunt ajutați de prieteni și membri ai familiei plini de compasiune și întăriți de binecuvântări ale preoției. Au devenit mai apropiați, uniunea lor fiind acum mai profundă și mai completă decât ar fi fost altfel posibil.

În data de 23 iulie 1837, Domnul a dat o revelație pentru președintele de atunci al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, Thomas B. Marsh. Aceasta cuprinde următoarele:

„Și roagă-te pentru frații tăi din cadrul Celor Doisprezece. Dojenește-i sever pentru cauza Mea și să fie dojeniți pentru toate păcatele lor și fii credincios, înaintea Mea, numelui Meu.

Și după ce au fost ispitiți și au avut multe suferințe, iată, Eu, Domnul, îi voi ajuta și, dacă ei nu-și vor împietri inima și nu vor fi îndărătnici față de Mine, ei vor fi convertiți și Eu îi voi vindeca”²².

Eu cred că principiile exprimate în aceste versete sunt valabile pentru noi toți. Ispitele și suferințele de care avem parte, plus toate testele la care Domnul consideră că trebuie să ne supună, pot duce la convertirea și vindecarea noastră complete. Dar aceasta se întâmplă dacă, și numai dacă, nu ne împietrim inima și nu vom fi îndărătnici față de El. Dacă rămânem fermi și statornici, indiferent de ce se întâmplă, ajungem la convertirea dorită de Salvator când i-a spus lui Petru: „După ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi”²³, convertire atât de completă, încât nu poate fi distrusă. Vindecarea promisă este curățarea și sanctificarea sufletului nostru rănit de păcat, făcându-ne sfinți.

Îmi aduc aminte de sfatul mamelor noastre: „Mănâncă-ți legumele; îți vor face bine”. Mamele noastre au dreptate și, în contextul statorniciei în credință, „mănâncă-ți legumele” înseamnă să ne rugăm în mod constant, să ne ospătăm zilnic din scripturi, să slujim și să preaslăvim în Biserică, să luăm în fiecare săptămână din împărtășanie fiind demni, să ne iubim aproapele și să ne luăm crucea în fiecare zi în supunere față de Dumnezeu.²⁴

Aduceți-vă mereu aminte de promisiunea privind bunurile viitoare de care urmează să aibă parte, atât acum, cât și în viitor, cei care sunt fermi și statornici în credința în Hristos. Aduceți-vă aminte de „viața veșnică și… bucuria sfinților”²⁵. „O, voi toți cei care sunteți cu inimile pure, ridicați-vă capul și primiți cuvântul plăcut al lui Dumnezeu și ospătați-vă din dragostea Lui; căci voi puteți să faceți aceasta, dacă mințile voastre sunt neclintite, în vecii vecilor.”²⁶ În numele lui Isus Hristos, amin.