2010-2019
Convertirea puternică și trainică la Tatăl Ceresc și la Domnul Isus Hristos
octombrie 2018


Convertirea puternică și trainică la Tatăl Ceresc și la Domnul Isus Hristos

Scopul nostru este să punem în echilibru experiența trăită la Biserică și experiența trăită acasă într-un mod care va crește mult credința și spiritualitatea și va face convertirea mai puternică.

Așa cum președintele Russell M. Nelson tocmai a anunțat într-un mod atât de frumos și elocvent, conducătorii Bisericii lucrează de mult timp la „un plan, concentrat asupra căminului și susținut de Biserică, pentru învățarea doctrinei, întărirea credinței și încurajarea unei preaslăviri personale mai puternice”. Președintele Nelson a mai anunțat o modificare în vederea atingerii „unui nou echilibru și unei noi legături între predarea Evangheliei acasă și la Biserică”1.

Pentru îndeplinirea acestor scopuri – descrise de și sub îndrumarea președintelui Russell M. Nelson și în conformitate cu hotărârea Consiliului Primei Președinții și Cvorumului celor Doisprezece Apostoli – programul adunărilor de duminica va fi modificat, începând cu luna ianuarie a anului 2019, după cum urmează.

Programul adunărilor de duminica

Adunările de duminica ale Bisericii vor consta în adunarea de împărtășanie, care va dura 60 de minute, în fiecare duminică, concentrată asupra Salvatorului, rânduielii împărtășaniei și mesajelor spirituale. După o pauză în care vor avea timp să se ducă la clase, membrii Bisericii vor participa la o clasă cu durata de 50 de minute, care va alterna în fiecare duminică.

  • Școala de duminica se va desfășura în prima și a treia duminică ale lunii.

  • Adunările cvorumurilor preoției, Societății de Alinare și ale Tinerelor Fete se vor desfășura în a doua și a patra duminică ale lunii.

  • Adunările din a cincea duminică se vor desfășura sub îndrumarea episcopului.

Societatea Primară se va desfășura în fiecare săptămână în timpul acelorași 50 de minute și va consta din timp pentru cântat și clase.

Imagine
Programul de duminica

În legătură cu programul adunărilor de duminica, conducătorii seniori ai Bisericii au constatat de mulți ani că, pentru unii dintre membrii noștri prețioși, un program de trei ore, duminica, la Biserică poate fi greu. Acest lucru este valabil îndeosebi pentru părinții care au copii mici, copiii de la Societatea Primară, membrii în vârstă, nou convertiții și alții.2

Însă, această modificare înseamnă mult mai mult decât scurtarea programului de duminica a caselor de întruniri. Președintele Nelson a vorbit cu recunoștință despre cât de mult se realizează ca urmare a credincioșiei dumneavoastră față de invitațiile anterioare. Dânsul și întreaga conducere a Bisericii doresc să aducă o mai mare bucurie a Evangheliei – părinților, copiilor, tinerilor, celor necăsătoriți, celor în vârstă, nou convertiților și acelor persoane pe care misionarii le învață – printr-un efort echilibrat, susținut de Biserică, concentrat asupra căminului. Printre scopurile și binecuvântările asociate acestei modificări și altor schimbări recente se numără următoarele:

  • convertirea din ce în ce mai puternică la Tatăl Ceresc și la Domnul Isus Hristos și întărirea credinței în Ei;

  • întărirea persoanelor și familiilor prin intermediul programei de învățământ, susținută de Biserică, concentrată asupra căminului, care încurajează viața trăită, cu bucurie, potrivit Evangheliei;

  • cinstirea zilei de sabat, concentrându-ne asupra rânduielii împărtășaniei;

  • ajutorarea tuturor copiilor Tatălui Ceresc, de ambele părți ale vălului, prin munca misionară și primirea rânduielilor, legămintelor și binecuvântărilor din templu.

Învățarea Evangheliei concentrată asupra căminului și susținută de Biserică

Acest program de duminica oferă mai mult timp pentru o seară petrecută în cadrul căminului și pentru studiul Evangheliei acasă, duminica sau în alte momente alese de persoane și familii. Seara în familie poate fi desfășurată lunea sau în alte momente. În acest scop, conducătorii trebuie să continue să nu programeze în serile de luni adunări sau activități ale Bisericii. Însă, timpul petrecut în cadrul căminului, pentru studiul Evangheliei și în activități pentru persoane și familii poate fi programat potrivit circumstanțelor personale.

Imagine
Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii

Studiul Evangheliei ca familie și individual desfășurat acasă va fi îmbunătățit considerabil cu ajutorul unei programe de învățământ armonizate și a unei noi resurse, Vino și urmează-Mă, pentru persoane și familii corelată cu ceea ce se predă la Școala de duminica și la Societatea Primară.3 În luna ianuarie, în cadrul claselor Bisericii pentru Școala de duminica pentru tineri și pentru adulți și ale Societății Primare se va studia Noul Testament. Noua resursă pentru studiul acasă Vino și urmează-Mă pentru persoane și familii – al cărei subiect este, de asemenea, Noul Testament – este menită să ajute membrii să învețe Evanghelia acasă. Ni se explică: „Această resursă este pentru fiecare persoană și familie din Biserică. Este concepută pentru a [ne] ajuta să învățăm [mai bine] Evanghelia – fie individual, fie împreună cu membrii familiei [noastre]… Rezumatele din această [nouă] resursă sunt organizate în funcție de un program săptămânal”4.

Noile lecții din Vino și urmează-Mă pentru Societatea Primară predate la Biserică vor urma același program săptămânal. Clasele Școlii de duminica pentru adulți și pentru tineri din prima și a treia duminică ale lunii vor fi corelate, astfel încât ele vor veni în sprijinul noii resurse Vino și urmează-Mă pentru studiul acasă. În a doua și a patra duminică ale lunii, adulții din clasa preoției și adultele din clasa Societății de Alinare vor continua să studieze învățăturile conducătorilor Bisericii, punându-se accent pe mesajele actuale ale profeților din zilele noastre.5 Tinerele fete și tinerii băieți care dețin Preoția aaronică vor studia, în aceste duminici, subiecte din Evanghelie.

Noua resursă pentru studiul acasă pune la dispoziție o secțiune intitulată „Idei pentru studiul din scripturi ca familie și seara în familie”6. Rezumatele pentru fiecare săptămână cuprind idei utile pentru studiu și activități pentru persoane și familii. [Resursa] Vino și urmează-Mă pentru persoane și familii cuprinde, de asemenea, multe ilustrații care vor înlesni învățarea individuală și ca familie, mai ales pentru copii.7 Această nouă resursă va fi oferită fiecărei gospodării până în luna decembrie a acestui an.

Președintele Nelson, în primul său mesaj adresat membrilor Bisericii în luna ianuarie, ne-a îndemnat să ne pregătim pentru a Doua Venire a lui Isus Hristos pășind pe cărarea legămintelor.8

Circumstanțele din lume necesită, din ce în ce mai mult, o convertire personală din ce în ce mai puternică și o credință mai mare în Tatăl Ceresc, în Isus Hristos și în ispășirea Sa. Domnul ne-a pregătit, rând după rând, pentru vremurile grele de care avem parte acum. În anii recenți, Domnul ne-a îndrumat să acordăm atenție unor subiecte corelate importante, dintre care:

  • cinstirea zilei de sabat și a rânduielii sacre a împărtășaniei a fost din nou accentuată în ultimii trei ani;

  • sub îndrumarea episcopului, cvorumurile vârstnicilor și structurile Societății de Alinare întărite se concentrează asupra scopului și responsabilităților desemnate de Divinitate ale Bisericii9 și asupra faptului de a ajuta membrii să facă și să țină legăminte sacre;

  • slujirea într-un mod mai bun și mai sfânt a fost adoptată cu bucurie;

  • gândindu-ne la obiectivul final, legămintele din templu și munca de întocmire a istoriei familiei devin o componentă semnificativă a cărării legămintelor.

Modificarea anunțată în această dimineață este încă un exemplu de îndrumare care ne ajută în mijlocul încercărilor vremurilor noastre.

Programa de învățământ tradițională a Bisericii a pus accent pe experiența trăită duminica la Biserică. Știm că, atunci când avem un proces de predare mai bun și membri ai clasei mai pregătiți spiritual, trăim o experiență mai bună duminica la Biserică. Suntem binecuvântați că, adesea, Spiritul ne mărește și ne întărește convertirea în cadrul adunărilor Bisericii.

Noua programă de învățământ concentrată asupra căminului și susținută de Biserică trebuie să aibă o influență mai puternică asupra comportamentului și respectării crezurilor religioase ale familiei și personale. Cunoaștem impactul spiritual și convertirea puternică și trainică ce pot fi realizate în cadrul căminului. Cu ani în urmă, un studiu a arătat că, în cazul tinerilor băieți și tinerelor fete, influența Duhului Sfânt însoțește, de cele mai multe ori, studiul din scripturi personal și rugăciunea personală de acasă. Scopul nostru este să punem în echilibru experiența trăită la Biserică și experiența trăită acasă într-un mod care va crește mult credința și spiritualitatea și va face convertirea la Tatăl Ceresc și la Domnul Isus Hristos mai puternică.

În ce privește partea referitoare la concentrarea asupra căminului, susținută de Biserică a acestei modificări, există flexibilitatea ca fiecare persoană și fiecare familie să decidă cum și când va fi implementată. De exemplu, în timp ce aceasta va binecuvânta foarte mult fiecare familie, în funcție de nevoile locale, va fi perfect potrivit ca tinerii necăsătoriți, tinerii adulți necăsătoriți, părinții singuri, familiile în care nu toți sunt membri ai Bisericii, noii membri10 și alții să se adune în grupuri, în afara adunărilor de preaslăvire de duminica pentru a se bucura de socializare în spiritul Evangheliei și a fi întăriți studiind împreună resursa care se concentrează asupra căminului, susținută de Biserică. Acest lucru va fi făcut, într-un cadru neoficial, de cei care doresc.

În multe părți ale lumii, sunt oameni care aleg să rămână în casa de întruniri după programul obișnuit de duminica și să socializeze. Nimic din această modificare anunțată nu interferează în vreun fel cu acest obicei minunat, care aduce satisfacții.

Pentru a ajuta membrii să se pregătească pentru sabat, unele episcopii trimit deja, la mijlocul săptămânii, un e-mail, un mesaj text sau un mesaj informativ pe o rețea de socializare. Prin prisma acestei modificări, recomandăm foarte puternic acest tip de comunicare. Aceste invitații vor aduce aminte membrilor de programul de duminica al adunărilor din acea săptămână, inclusiv despre următorul subiect al lecției de la clasă și vor sprijini conversația constantă despre Evanghelie în cadrul căminului. Mai mult, adunările adulților de duminica vor oferi, de asemenea, informații care să asigure, în fiecare săptămână, legătura dintre studiul de la Biserică și cel de acasă.

Timpul destinat adunării de împărtășanie și cel destinat claselor vor necesita o analiză atentă pentru a vă asigura că prioritățile spirituale sunt mai importante decât aspectele administrative. De exemplu, anunțurile pot fi făcute, în mare parte, prin intermediul invitației trimise la mijlocul săptămânii sau al unui program tipărit. În timp ce adunarea de împărtășanie trebuie să aibă o rugăciune de deschidere și una de încheiere, a doua adunare trebuie să aibă doar o rugăciune de încheiere.11

Așa cum s-a menționat mai devreme, noul program de duminica nu va intra în vigoare până în luna ianuarie a anului 2019. Există mai multe motive pentru acest lucru. Cele mai importante sunt, primul, acela de a avea timp să distribuim resursa Vino și urmează-Mă pentru persoane și familii și, al doilea, acela de a oferi președinților de țăruși și episcopilor timp pentru a organiza programele adunărilor ținând cont de obiectivul de a avea mai multe episcopii care să se adune mai devreme în acea zi.

Pe măsură ce conducătorii au căutat revelație, îndrumarea primită de-a lungul ultimilor câțiva ani are menirea de a întări adunarea de împărtășanie, de a cinsti ziua de sabat și de a încuraja și ajuta părinții și persoanele să facă din căminele lor o sursă de tărie spirituală și de credință sporită – un loc al bucuriei și fericirii.

Binecuvântări extraordinare

Ce înseamnă aceste modificări pentru membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă? Noi avem încredere că membrii vor fi binecuvântați în moduri extraordinare. Duminica poate fi o zi de învățare și predare a Evangheliei, la Biserică și acasă. Pe măsură ce persoanele și familiile se implică în consilii de familie, în munca de realizare a istoriei familiei, în slujire, în ajutorare, în preaslăvire personală și în petrecerea unui timp fericit ca familie, ziua de sabat va fi, într-adevăr, o desfătare.

Imagine
Familia Carvalho

O familie din Brazilia face parte dintr-un țăruș în care noua resursă pentru studiul acasă Vino și urmează-Mă a fost testată. Tatăl, Fernando, fost misionar, care, alături de soția sa, Nancy, sunt părinții a cinci copii mici, a spus: „Când programul Vino și urmează-Mă a fost prezentat în țărușul nostru, am fost atât de entuziasmat și mi-am spus: «Modul în care studiem scripturile acasă se va schimba». Chiar s-a întâmplat în căminul meu și, în calitate de conducător în cadrul Bisericii, am văzut că s-a întâmplat și în alte cămine… Ne-a ajutat să discutăm cu adevărat despre scripturi în căminul nostru. Soția mea și cu mine am ajuns să avem o înțelegere mai profundă despre subiectul discutat… Ne-a ajutat… să ne mărim înțelegerea despre Evanghelie și ne-a întărit credința și mărturia… Îmi depun mărturia… eu știu că a fost inspirat de Domnul, pentru ca studiul făcut în mod eficient și consecvent al principiilor și doctrinei cuprinse în scripturi să aducă mai multă credință, mărturie și lumină familiilor… într-o lume din ce în ce mai decăzută”12.

În țărușii pilot din întreaga lume, a existat o reacție foarte pozitivă față de noua resursă pentru studiul acasă Vino și urmează-Mă. Mulți au spus că au progresat de la faza de citit din scripturi la cea de studiu al scripturilor. Mulți au simțit, de asemenea, că a fost o experiență care a întărit credința și a avut o influență minunată asupra episcopiei.13

Convertirea puternică și trainică

Obiectivul acestor modificări este ca adulții și generația care se ridică să dobândească o convertire puternică și trainică. Pe prima pagină a acestei resurse pentru persoane și familii se afirmă: „Obiectivul a tot ce înseamnă învățarea și predarea Evangheliei este de a ne face convertirea mai puternică și de a ne ajuta să devenim mai asemănători lui Isus Hristos… Aceasta înseamnă să ne bizuim pe Hristos că ne va schimba inima”14. Pentru aceasta este nevoie să ajungem „dincolo de perimetrul clasei, la inima și căminul persoanei respective. Necesită eforturi zilnice consistente pentru a înțelege și a trăi conform Evangheliei. Adevărata convertire necesită influența Duhului Sfânt”15.

Cel mai important obiectiv și binecuvântarea supremă a convertirii puternice și trainice este faptul de a primi, fiind demni, legămintele și rânduielile cărării legămintelor.16

Avem încredere că vă veți sfătui împreună și veți căuta revelație în vederea implementării acestor modificări – fără să vă uitați dincolo de limite sau să impuneți persoanelor sau familiilor ce să facă. Informații suplimentare vor fi transmise prin comunicate ulterioare, inclusiv o scrisoare cu anexă din partea Primei Președinții.

Vă depun mărturie că, în deliberările Consiliului Primei Președinții și Cvorumului celor Doisprezece Apostoli din templu și după ce preaiubitul nostru profet S-a rugat Domnului pentru revelație pentru a merge înainte cu aceste modificări, o confirmare puternică a fost primită de toți. Russell M. Nelson este președintele și profetul nostru în viață. Anunțurile făcute astăzi vor duce la binecuvântări mărețe pentru cei care acceptă cu entuziasm modificările și caută îndrumarea Duhului Sfânt. Ne vom apropia mai mult de Tatăl nostru Ceresc și de Domnul și Salvatorul nostru, Isus Hristos, al Cărui martor sigur sunt. În numele lui Isus Hristos, amin.

Note

  1. Russell M. Nelson, „Cuvânt de deschidere”, Liahona, nov. 2018, p. 8.

  2. Știm, de asemenea, că, în societatea largă, cele mai multe dintre evenimentele privind informația, educația și chiar divertismentul au fost scurtate considerabil.

  3. Această programă de învățământ va fi disponibilă atât online, cât și în format tipărit.

  4. Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii (2019), p. vi.

  5. Vedeți „Vino și urmează-Mă – pentru cvorumul vârstnicilor și Societatea de Alinare”, Liahona, mai 2018, p. 140. În loc de a doua și a treia duminică ale lunii, mesajele din cadrul conferinței generale vor fi discutate în a doua și a patra duminică ale lunii.

  6. Vedeți Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii, p. 4. Persoanele și familiile stabilesc care parte din studiul Evangheliei acasă, seara petrecută în cadrul căminului și activitățile în familie vor fi parte a serii în familie (pe care mulți o numesc deja seară petrecută în cadrul căminului). Deoarece persoanele și familiile vor stabili acest lucru, seara petrecută în cadrul căminului și seara în familie au fost folosite cu același înțeles în modificările anunțate.

  7. Vedeți Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii, p. 29.

  8. Vedeți Russell M. Nelson, „În timp ce înaintăm împreună”, Liahona, apr. 2018, p. 7.

  9. Vedeți Manualul 2 – Administrarea Bisericii (2010), 2.2. Responsabilitățile desemnate de Divinitate „includ ajutarea membrilor să trăiască în acord cu Evanghelia lui Isus Hristos, adunarea lui Israel prin intermediul muncii misionare, îngrijirea celor săraci și nevoiași și posibilitatea salvării celor decedați prin construirea de temple și înfăptuirea rânduielilor pentru și în folosul lor”. Vedeți, de asemenea, Doctrină și legăminte 110, care conține relatarea despre restaurarea cheilor esențiale.

  10. Acordați atenție, în mod deosebit, acelor copii ai căror părinți nu sunt membri ai Bisericii sau nu vin, cu regularitate, la Biserică. Cei necăsătoriți și alții se pot întâlni, de asemenea, cu o familie, dacă acest lucru este benefic pentru toți cei implicați.

  11. Exercițiile de deschidere nu vor fi, de regulă, parte a celei de-a doua adunări.

  12. Familia Fernando și Nancy de Carvalho, Brazilia.

  13. În medie, persoanele și familiile implicate în testul pilot au studiat Evanghelia mai des și au avut un studiu din scripturi și discuții despre Evanghelie mult mai pline de semnificație în cadrul căminului. Au spus că au avut mai multe discuții neoficiale despre Evanghelie cu membrii familiei și membrii episcopiei și au apreciat faptul că au studiat aceleași fragmente scripturale ca ceilalți membri ai familiei. Acest lucru a fost valabil în special în cazul tinerilor.

  14. Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii, p. v; vedeți, de asemenea, 2 Corinteni 5:17.

  15. Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii, p. v.

  16. Vedeți Russell M. Nelson, „În timp ce înaintăm împreună”, p. 7.