Credeți, iubiți, acționați

Vestea bună este că există speranță. Există o soluție pentru lipsa de valoare, lipsa de însemnătate, tristețea sau Weltschmerz care au loc în viață. Există o soluție chiar și pentru cea mai profundă lipsă de speranță și descurajare pe care le-ați putea simți.

Această speranță se găsește în puterea Evangheliei lui Isus Hristos care poate transforma viețile noastre și în puterea de mântuire a Salvatorului care ne vindecă de încercările spirituale.

„Eu am venit”, a spus Isus, „ ca [ei] să aibă viață, și s-o aibă din belșug”⁴.

Ajungem la acea viață îmbelșugată nu concentrându-ne asupra nevoilor noastre sau asupra realizărilor noastre, ci devenind adevărați ucenici ai lui Isus Hristos – urmând calea Sa și participând la lucrarea Sa. Găsim viața îmbelșugată uitând de noi înșine și participând la marea cauză a lui Hristos.

Și care este cauza lui Hristos? Aceasta înseamnă să credem în El, să iubim așa cum a iubit El și să facem ceea ce a făcut El.

Isus „umbla din loc în loc, făcea bine”⁵. El a umblat printre săraci, proscriși, bolnavi și cei care se rușinau. El a slujit celor lipsiți de putere, celor slabi și celor care n-aveau prieteni. El a petrecut timp alături de ei, El a vorbit cu ei. „El a tămăduit toți bolnavii”⁶.

Oriunde S-a dus, Salvatorul a propovăduit „vestea bună”⁷ a Evangheliei. El a împărtășit adevărurile eterne care eliberează oamenii atât spiritual, cât și temporal.

Cei care se dedică ei înșiși cauzei lui Hristos descoperă adevărul promisiunii Salvatorului: „Oricine își va pierde viața pentru Mine, o va câștiga”⁸.

Solomon a greșit, dragii mei frați și dragile mele surori – viața nu este „deșertăciune”. Din contră, poate fi plină de scop, sens și pace.

Mâinile tămăduitoare ale lui Isus Hristos se întind spre toți care-L caută. Am ajuns să știu, fără nicio îndoială, că faptul de a crede în Dumnezeu și de a-L iubi pe Dumnezeu și de a ne strădui să-L urmăm pe Hristos poate schimba inimile noastre ⁹, alina suferințele noastre și umple sufletele noastre cu „bucurie foarte mare”¹⁰.

Desigur, trebuie să facem mai mult decât doar să avem o cunoaștere intelectuală a Evangheliei pentru ca ea să aibă această influență tămăduitoare în viața noastră. Trebuie să o încorporăm în viețile noastre – să o facem parte din cine suntem și din ce facem.

Aș dori să sugerez că ucenicia începe cu trei cuvinte simple:

Credeți, iubiți și acționați.

Faptul de a crede în Dumnezeu duce la credința în El și dezvoltă încrederea în cuvântul Său. Credința face ca inimile noastre să dobândească mai multă dragoste pentru Dumnezeu și ceilalți. Când acea dragoste crește, suntem inspirați să urmăm exemplul Salvatorului în timp ce continuăm marea noastră călătorie pe calea uceniciei.

„Dar”, spuneți dumneavoastră, „se pare că simplificați situația prea mult. Problemele vieții, cu siguranță problemele mele, sunt mult prea complexe pentru o soluție atât de simplă. Nu puteți vindeca Weltschmerz cu trei cuvinte simple: Credeți, iubiți, acționați”.

Nu aforismul este cel care alină. Dragostea lui Dumnezeu este cea care ne salvează, ne aduce la o stare de dreptate și ne face să fim, din nou, vii spiritual.

Dumnezeu vă cunoaște pe fiecare în parte. Sunteți copiii Săi! El vă iubeşte.

Chiar când credeți că nu sunteți demni de a fi iubiți, El caută să vă ajute.

Chiar în această zi – în fiecare zi – El caută să vă ajute, dorind să vă vindece, să vă înalțe și să înlocuiască golul din inima dumneavoastră cu o bucurie trainică. El dorește să îndepărteze orice întuneric ce umbrește viața dumneavoastră și să o umple cu lumina sacră și strălucitoare a slavei Sale nesfârșite.

Eu am avut parte de această experiență.

Și este mărturia mea, ca apostol al Domnului Isus Hristos, că toți care vin la Dumnezeu – toți care, cu adevărat, cred, iubesc și acționează – pot avea parte de o experiență inspirată asemănătoare.

Scripturile ne învață că, „fără credință este imposibil să fim plăcuți [lui Dumnezeu]. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este”¹¹.

Pentru unii, este greu să dea dovadă de credință. Uneori, mândria ne oprește să credem. Poate ne gândim că, deoarece suntem inteligenți, educați sau am avut multe experiențe, nu putem, simplu, să credem în Dumnezeu. Și începem să ne uităm la religie ca la o tradiție nesăbuită.¹²

Din experiența mea, credința nu se aseamănă cu o pictură pe care o privim și admirăm și despre care ne place să discutăm, dar care nu este reală pentru noi. Este mai mult ca un plug pe care îl luăm la câmp și care, prin sudoarea frunții noastre, creează brazde pe pământul care acceptă semințe și dă roade care vor rămâne.¹³

Apropiați-vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi.¹⁴ Aceasta este promisiunea către toți care caută să creadă.

Scripturile revelează următoarele: cu cât Îl iubim mai mult pe Dumnezeu și pe copiii Săi, cu atât devenim mai fericiți.¹⁵ Dragostea despre care a vorbit Isus, nu este totuși un card primit cadou, care poate acorda binecuvântări sau dragoste, pe care îl arunci după ce îl folosești puțin sau la care renunți și treci la alte lucruri. Nu este o dragoste despre care vorbim și, apoi, o uităm. Nu este dragostea de felul „anunță-mă dacă te pot ajuta cu ceva”.

Dragostea despre care vorbește Dumnezeu este dragostea care intră în inimile noastre când ne trezim dimineața, stă cu noi de-a lungul zilei și crește în inimile noastre când dăm glas rugăciunilor noastre de recunoștință la sfârșitul zilei.

Aceasta este dragostea care nu se poate descrie pe care Tatăl Ceresc o are pentru noi.

Este compasiunea nesfârșită care ne permite să vedem mai clar cine sunt ceilalți cu adevărat. Când avem acea dragoste pură, vedem ființe nemuritoare cu potențial și valoare infinite și fiice și fii ai Dumnezeului Atotputernic.

Dacă ne uităm la oameni în acest fel, nu putem vorbi de rău ori disprețui pe nimeni sau face discriminări.

În lucrarea Salvatorului, deseori, „prin lucruri mici și simple, lucruri mari sunt înfăptuite”¹⁶.

Noi știm că se cere să exersăm de multe ori pentru a deveni buni în orice domeniu. Fie că este vorba de a cânta la clarinet, a șuta mingea în plasă, a repara o mașină sau a zbura cu avionul, prin exersare, putem deveni din ce în ce mai buni.¹⁷

Organizația Salvatorului nostru creată pe pământ – Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă – ne ajută să facem aceasta. Ea ne oferă un loc în care să punem în practică modul de a trăi așa cum ne-a învățat El și să binecuvântam pe alții așa cum a făcut El.

Ca membri ai Bisericii, ni se dau chemări, responsabilități și ocazii de a-i ajuta pe alții dând dovadă de compasiune și de a sluji altora.

Recent, Biserica a pus un nou accent asupra slujirii altora sau a manifestării dragostei față de ei. S-a gândit mult pentru a se hotărî cum ar trebui numită această subliniere specială.

Unul dintre numele avute în vedere a fost păstorit, cu referire la invitația lui Hristos: „Paște oile Mele”¹⁸. Totuși, era cel puțin o complicație: folosind acest termen, eu aș fi fost un ciobănesc german. În consecință, sunt destul de mulțumit cu termenul slujire.

Desigur, această subliniere nu este nouă. Ea asigură, simplu, o ocazie reînnoită și îmbunătățită de a pune în practică porunca Salvatorului: „Să vă iubiți unul pe altul”¹⁹, o cale îmbunătățită de a implementa și a pune în practică scopul Bisericii.

Gândiți-vă la munca misionară; împărtășirea curajoasă, umilă și cu încredere a Evangheliei este un exemplu minunat de slujire pentru a împlini nevoile spirituale ale altora, oriunde s-ar afla ei.

Sau, munca în templu – căutarea numelor strămoșilor noștri și oferirea binecuvântărilor eternității. Ce mod divin de a sluji!

Gândiți-vă la actul de căutare a celor săraci și nevoiași, la înălțarea mâinilor obosite și la binecuvântarea celor bolnavi și întristați. Nu sunt acestea aceleași acte de slujire pură înfăptuite de Domnul când a fost pe pământ?

Dacă nu sunteți membru al Bisericii, vă invit să „veniți de vedeți”²⁰. Veniţi şi preaslăviţi alături de noi. Dacă sunteți membru al Bisericii, dar în prezent nu sunteți activ, vă invit: Vă rog, veniți înapoi. Avem nevoie de dumneavoastră!

Veniți, adăugați-vă puterea la puterea noastră.

Datorită talentelor, abilităților și personalității dumneavoastră unice, ne veți ajuta să devenim mai buni și mai fericiți. Dacă faceți aceasta, și noi vă vom ajuta să deveniți mai buni și mai fericiți.

Veniți, ajutați-ne să clădim și să întărim o atitudine de vindecare, bunătate și milă față de toți copiii lui Dumnezeu. Pentru că noi toți ne străduim să devenim ființe noi unde „cele vechi s-au dus” și „toate lucrurile s-au făcut noi”²¹. Salvatorul ne arată că trebuie să continuăm să ne îmbunătățim în această viață și să devenim mai asemănători Lui. El spune: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele”²². Să lucrăm împreună pentru a deveni cum a intenționat Dumnezeu să devenim.

Acesta este felul de atitudine față de Evanghelie pe care dorim s-o cultivăm în toată Biserica lui Isus Hristos. Noi căutăm să întărim Biserica pentru ca ea să fie un loc în care ne iertăm unii pe alții. Unde rezistăm ispitei de a-i critica, bârfi și de a-i face să se simtă prost pe alții. Un loc în care, să nu ne concentrăm pe defecte, ci să ne înălțăm și să ne ajutăm unul pe altul pentru a deveni cât mai buni putem.

Permiteți-mi să invit din nou. „Veniţi de vedeţi!” Alăturați-vă nouă! Avem nevoie de dumneavoastră.

Veți afla că aceasta Biserică este plină cu unii dintre oamenii de cea mai bună calitate pe care lumea îi are de oferit. Ei sunt primitori, iubitori, buni și sinceri. Ei muncesc din greu, sunt dornici să se sacrifice și, uneori, sunt chiar eroici.

Și ei sunt, de asemenea, dureros de imperfecți.

Ei fac greșeli.

Din când în când, spun lucruri pe care n-ar trebui să le spună. Fac lucruri pe care doresc să nu le fi făcut.

Dar ei au această caracteristică în comun – ei doresc să se îmbunătățească și să se apropie mai mult de Domnul, Salvatorul nostru, chiar Isus Hristos.

Ei încearcă să facă lucrurile bine.

Ei cred. Ei iubesc. Ei acționează.

Ei doresc să devină mai puțin egoiști, mai plini de compasiune, mai purificați, la fel ca Isus.

Da, viața poate fi grea uneori. Cu siguranță, noi toți avem perioade de deznădejde și descurajare.

Dar, Evanghelia lui Isus Hristos ne dă speranță. Și, în Biserica lui Isus Hristos, noi ne unim cu alții care caută un loc în care ne putem simți ca acasă – un loc în care creștem, în care, împreună, putem crede, iubi și acționa.

Indiferent de diferențele noastre, noi căutăm să ne acceptăm unul pe altul ca fii și fiice ale iubitului nostru Tată Ceresc.

Sunt recunoscător peste măsură pentru că sunt membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă și pentru că știu că Dumnezeu Își iubește copiii suficient pentru a le da calea către fericire și sens în timpul vieții muritoare și o cale pentru a avea parte de bucuria eternă în sălile slavei în viața care va urma.

Sunt recunoscător că Dumnezeu ne-a dat o cale pentru a ne vindeca de încercările spirituale și de Weltschmerz ale vieții.

Depun mărturie și vă las binecuvântarea mea că, dacă noi credem în Dumnezeu, dacă Îl iubim și îi iubim pe copiii Săi cu toată inima și dacă ne străduim să acționăm cum ne-a instruit Dumnezeu, vom găsi vindecare și pace, fericire și sens. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.