Ce s-a întâmplat în continuare?

Crăciun fericit!

Aceasta este perioada Crăciunului iar copiii ne ajută să simţim magia Crăciunului în inima noastră. Dacă sărbătorim Crăciunul aşa cum îl sărbătoresc copiii, avem mai multe de câştigat, deoarece copiii sunt atât de entuziasmaţi să vadă luminile, să audă muzica şi să simtă mireasma pomilor de Crăciun şi a bomboanelor de pom. Le vedem obrajii roşii şi năsucurile lipite de vitrinele magazinelor visând la dimineaţa de Crăciun, precum şi degeţelele cu care numără zilele rămase până în data de 25 decembrie. Părinţii numără şi ei zilele rămase până în data de 25 decembrie. Ei visează să fie pregătiţi pentru dimineaţa de Crăciun plănuind şi pregătind surprize pentru copiii lor.

Când am fost mică, mama mea cosea adesea o surpriză de Crăciun pentru mine şi pentru sora mea geamănă. Îşi instala maşina de cusut în dormitorul ei şi începea să lucreze la ceea ce dorea să realizeze cu o lună înainte, având grijă ca uşa dormitorului să fie închisă în timp ce lucra. Pe măsură ce ziua de Crăciun se apropia, mama cosea până noaptea târziu. Când surprizele erau aproape gata − cu excepţia faptului că mai trebuiau modificate şi tivite pentru a ni se potrivi − ea întocmea un plan pentru ca totul să rămână o surpriză. Ideea ei a fost să ne lege la ochi. Mama noastră ne lega, pe rând, la ochi, ne ducea în dormitorul ei şi ne îmbrăca fără să ne lase să vedem lucrurile pe care ni le pregătise. Acest lucru a funcţionat… cu excepţia zilei în care a sunat telefonul în cealaltă cameră.

Cuvintele ei, în timp ce ieşea din cameră, au fost: „Mă întorc imediat şi să nu îndrăzneşti să tragi cu ochiul”. Aţi putea întreba: „Ce s-a întâmplat în continuare?”.

Vă voi spune: era o rochie roşie de catifea.

Permiteţi-mi să vă spun în ce mod acea întrebare, „Ce s-a întâmplat în continuare?”, are o însemnătate mare cu privire la Crăciun.

S-a întâmplat într-o zi din mijlocul lunii decembrie când Amy Johnson, o conducătoare a Cercetaşilor din Gilbert, Arizona, a folosit prilejul de a învăţa un grup de băieţi de opt ani plini de energie despre naşterea lui Isus. Ea a simţit îndemnul să lase deoparte activitatea pentru Cercetaşi pe care o planificase şi să le vorbească micilor cercetaşi despre primul Crăciun. I-a adunat pe băieţi în jurul ei pe podeaua sufrageriei ei şi le-a citit mai multe pasaje din scripturi folosind şi ilustraţii pentru a spune povestirea sacră despre Maria şi Iosif, despre păstori, despre steaua cea nouă şi despre naşterea bebeluşului Isus în ieslea din Betleem.

Le-a citit:

„Iosif s-a suit şi el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem…

să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată…

Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece, şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.

În ţinutul acela erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor.

Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare.

Dar îngerul le-a zis: «Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul:

astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul”¹.

În timp ce vorbea despre naşterea lui Isus, ea a observat că băieţii ascultau din când în când, cu excepţia unuia, John, care asculta cu mare interes fiecare cuvânt. John era un băiat zglobiu care nu stătea liniştit aproape niciodată dar, în timp ce ea a relatat povestirea, el a ascultat cu atenţie şi, apoi, a întrebat: „Ei bine, ce s-a întâmplat în continuare?”.

Aşadar, ea a continuat să le povestească băieţilor despre copilăria lui Isus. Le-a spus: „Isus era un băiat ca voi. Îi plăcea să alerge şi să se joace. Dar, Isus, de asemenea, «creştea şi se întărea [în spirit]»”². Ea le-a spus că, atunci când Isus avea numai 12 ani, el a călătorit împreună cu familia Lui la Ierusalim. Maria şi Iosif se întorceau acasă când şi-au dat seama că fiul lor nu era cu ei. Ei s-au întors repede la Ierusalim şi L-au găsit pe Isus în templu vorbind cu învăţătorii şi cărturarii care-I adresau întrebări, iar scripturile spun că toţi cei care-L auzeau rămâneau „uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui”³.

„Ei bine, ce s-a întâmplat în continuare?”, a întrebat John. Amy le-a povestit băieţilor despre slujirea lui Isus Hristos, despre faptul că El era plin de Spiritul Domnului. Citim în Biblie că El a propovăduit Evanghelia celor săraci, a înfăptuit miracole, i-a vindecat pe cei orbi şi pe cei bolnavi şi chiar a înviat oameni din morţi. El ne-a învăţat: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri [şi] faceţi bine celor ce vă urăsc”⁴.

John a fost în mod clar impresionat de cele auzite şi a vrut să afle mai multe. El a întrebat din nou: „Ei bine, ce s-a întâmplat în continuare?”. Ea le-a spus băieţilor că unii oameni L-au respins pe Isus şi nu L-au plăcut. Au pus la cale să-I ia viaţa. Le-a povestit micilor cercetaşi despre Cina cea de taină, grădina Ghetsimani şi despre faptul că Isus a fost răstignit şi, apoi, a înviat. Şi-a dat seama că toate aceste povestiri erau noi pentru John, care era nerăbdător să înveţe mai multe.

Apoi, a simţit îndemnul puternic de a se opri, de a-l chema pe fiecare băiat pe nume şi de a zice: „Isus Hristos a murit pentru tine”. John a ascultat cu atenţie în timp ce ea i-a vorbit fiecărui băiat în parte. Apoi, ea s-a uitat la el şi a spus: „John, Isus Hristos a murit pentru tine”. El s-a uitat la ea şi a întrebat mirat: „A făcut El asta pentru mine?”.

Amy a spus: „Spiritul a fost puternic în sufrageria noastră, în acea zi, când un tânăr băiat a simţit, probabil, pentru prima dată, îndemnurile Duhului Sfânt”. Ea a spus: „Nu ştiu ce-i rezervă lui John viitorul, care, de atunci, s-a mutat împreună cu familia. Însă mă rog ca seminţele plantate în timpul unei adunări a micilor cercetaşi cu două săptămâni înainte de Crăciun să crească şi să-i ofere, într-o zi, plenitudinea luminii Evangheliei”.

La sfârşitul acestei perioade, când luminile de Crăciun se vor fi stins, când mireasma de brad se va fi risipit şi când la radio nu se va mai auzi muzica specifică de Crăciun, să întrebăm şi noi, asemenea lui John: „Ce se întâmplă în continuare?”.

Sentimentele de admiraţie şi respect pe care le avem în perioada Crăciunului reprezintă doar începutul. Crăciunul ne aminteşte că bebeluşul născut în Betleem ne-a dat un scop în viaţă şi ce ni se întâmplă în continuare depinde, în mare parte, de modul în care Îl acceptăm şi Îl urmăm pe Salvatorul nostru, Isus Hristos. În fiecare zi, noi invităm Spiritul Său în vieţile noastre. Vedem lumină în alţii; auzim bucuria din glasurile copiilor care ne aduce speranţă şi perspectivă asupra viitorului. Căutăm motive de a ne aduna, de a-i primi pe alţii cu bucurie, de a sluji şi de a înălţa, pe măsură ce învăţăm ce înseamnă cu adevărat să-L cunoaştem pe Salvatorul nostru, Isus Hristos. Numărăm zilele până când au loc în viaţa noastră evenimente care ne ajută să simţim mai din plin influenţa Sa − de exemplu, naşterea unui bebeluş, botezul unui copil, plecarea unui misionar în misiune, înfăptuirea unei căsătorii în templu şi luarea din împărtăşanie în fiecare săptămână. Îl căutăm şi-I simţim influenţa având credinţă asemănătoare cu cea a lui Hristos şi cea a unui copil.

„Dacă nu… vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor.”⁵

Planul conceput de Tatăl nostru este un plan frumos, plan conform căruia, prin intermediul Fiului Său, Salvatorul nostru, Isus Hristos, putem să ne întoarcem să trăim alături de El şi să ne bucurăm de tot ceea ce are Tatăl, deoarece acesta este răspunsul suprem la întrebarea: „Ce se întâmplă în continuare?”. Salvatorul a spus: „Acela care Mă primeşte pe Mine Îl primeşte pe Tatăl Meu; şi acela care Îl primeşte pe Tatăl Meu primeşte împărăţia Tatălui Meu; de aceea, tot ceea ce are Tatăl Meu îi va fi dat lui”⁶.

Faptul de a fi pregătiţi să-L primim pe El oferă o cu totul nouă perspectivă asupra faptului de a fi pregătiţi pentru data de 25 decembrie.

John, oriunde te-ai afla, să ştii că apostolii în viaţă au spus: „Noi mărturisim, solemn, că viaţa [Salvatorului nostru], care este punctul central al istoriei umane, nici nu a început la Betleem, nici nu s-a încheiat pe Căpăţâna. El a fost Întâiul Născut al Tatălui, Singurul Fiu Născut în carne, Mântuitorul lumii.”⁷

John, ceea ce se întâmplă în continuare este darul Său pentru noi.

Este adevărat şi El a făcut aceasta pentru tine. Despre acest adevăr minunat depun mărturie, în numele Său, al lui Isus Hristos, amin.