Capitolul 7
(Decembrie 1830)
Enoh îi învaţă şi îi conduce pe oameni şi mută munţii—Stabilirea oraşului Sion—Enoh prevede venirea Fiului Omului, sacrificiul Său ispăşitor şi învierea sfinţilor—El prevede restaurarea, adunarea, a Doua Venire şi întoarcerea Sionului.
1 Şi s-a întâmplat că Enoh a continuat discursul lui, spunând: Iată, tatăl nostru, Adam, a învăţat aceste lucruri şi mulţi au crezut şi au devenit fiii lui Dumnezeu şi mulţi n-au crezut şi au pierit în păcatele lor şi aşteaptă cu frică, în chin, ca indignarea arzătoare a mânie lui Dumnezeu să fie revărsată asupra lor.
2 Şi din acel moment, Enoh a început să profetizeze, spunând poporului: Când călătoream şi mă aflam în locul numit Mahuja şi strigam către Domnul, a venit un glas din cer, spunând: Întoarce-te şi urcă-te pe muntele Simeon.
3 Şi s-a întâmplat că m-am întors şi m-am urcat pe munte; şi când eram pe munte, am văzut cerurile deschizându-se şi eu eram îmbrăcat cu slavă;
4 Şi L-am văzut pe Domnul; şi El stătea în faţa mea şi El a vorbit cu mine, chiar aşa cum un om vorbeşte cu un altul, faţă-n faţă; şi El mi-a spus: Priveşte, şi Eu îţi voi arăta lumea de-a lungul a multor generaţii.
5 Şi s-a întâmplat că am privit valea lui Şum şi, iată, un mare popor care locuia în corturi, care era poporul lui Şum.
6 Şi, din nou, Domnul mi-a spus: Priveşte; şi am privit spre nord şi am văzut poporul lui Canaan, care locuia în corturi.
7 Şi Domnul mi-a spus: Profetizează; şi eu am profetizat, spunând: Iată poporul lui Canaan, care este numeros, va merge, gata de luptă, împotriva poporului lui Şum şi îl va ucide, astfel încât va fi total distrus; şi poporul lui Canaan se va împărţi în ţară şi ţara va fi aridă şi neroditoare şi nici un alt popor, în afara poporului lui Canaan, nu va locui acolo;
8 Pentru că, iată, Domnul va blestema ţara cu multă căldură şi ariditatea va rămâne totdeauna; şi o negreală a venit peste toţi copiii din Canaan, astfel încât ei au fost dispreţuiţi printre toţi oamenii.
9 Şi s-a întâmplat că Domnul mi-a spus: Priveşte; şi eu am privit, şi am văzut ţara lui Şaron, şi ţara lui Enoh, şi ţara lui Omner, şi ţara lui Heni, şi ţara lui Sem, şi ţara lui Haner, şi ţara lui Hananiha şi pe toţi locuitorii lor;
10 Şi Domnul mi-a spus: Du-te la aceşti oameni şi spune-le—Pocăiţi-vă, ca nu cumva să vin să-i lovesc cu un blestem şi să moară.
11 Şi El mi-a dat porunca de a boteza în numele Tatălui şi al Fiului, care este plin de har şi adevăr, şi al Duhului Sfânt, care mărturiseşte despre Tatăl şi Fiul.
12 Şi s-a întâmplat că Enoh a continuat să cheme toţi oamenii să se pocăiască, cu excepţia oamenilor lui Canaan;
13 Şi, aşa de mare a fost credinţa lui Enoh, încât el a condus poporul lui Dumnezeu şi duşmanii lor au venit să lupte împotriva lor; şi el a spus cuvântul Domnului şi pământul s-a cutremurat şi munţii au fugit, chiar după porunca lui; şi râurile de apă şi-au schimbat cursul; şi răgetul leilor a fost auzit din pustiu; şi toate naţiunile s-au speriat tare, atât de puternic a fost cuvântul lui Enoh şi atât de mare a fost puterea exprimării pe care Dumnezeu i-o dăduse.
14 Atunci, de asemenea, un pământ a apărut din adâncul mării şi aşa de mare a fost frica duşmanilor poporului lui Dumnezeu, încât ei au fugit şi au stat la distanţă şi s-au dus pe pământul care a ieşit din adâncul mării.
15 Şi uriaşii din ţară, de asemenea, au stat departe; şi un blestem a venit peste toţi oamenii care au luptat împotriva lui Dumnezeu;
16 Şi din acel moment, au fost războaie şi vărsări de sânge printre ei; dar, Domnul a venit şi a rămas cu poporul Său şi ei au trăit în dreptate.
17 Teama de Domnul era peste toate naţiunile, atât de mare era slava Domnului care era asupra poporului Său. Şi, Domnul a binecuvântat ţara şi ei au fost binecuvântaţi pe munţi şi pe locuri înalte şi au înflorit.
18 Şi Domnul l-a numit pe poporul Său Sion pentru că era într-o singură inimă şi într-un singur gând şi trăia în dreptate; şi nu existau săraci printre ei.
19 Şi Enoh şi-a continuat predica lui în dreptate către poporul lui Dumnezeu. Şi s-a întâmplat, în zilele lui, că el a construit un oraş care a fost numit Oraşul Sfinţeniei, chiar Sion.
20 Şi s-a întâmplat că Enoh a vorbit cu Domnul; şi el i-a spus Domnului: Desigur, Sionul va trăi în siguranţă întotdeauna. Dar Domnul i-a spus lui Enoh: Am binecuvântat Sionul, dar am blestemat restul poporului.
21 Şi s-a întâmplat că Domnul i-a arătat lui Enoh pe toţi locuitorii pământului; şi El a privit, şi iată, Sionul, în decursul timpului, a fost ridicat în cer. Şi Domnul i-a spus lui Enoh: Iată, locuinţa Mea pentru veşnicie.
22 Şi Enoh, de asemenea, a văzut restul oamenilor care erau fiii lui Adam; şi ei erau un amestec din toată seminţia lui Adam, cu excepţia seminţiei lui Cain, pentru că seminţia lui Cain era neagră şi nu avea loc printre ei.
23 Şi după ce Sionul a fost luat în cer, Enoh a privit şi, iată, toate naţiunile de pe pământ erau înaintea lui;
24 Şi au venit generaţii după generaţii; şi Enoh era sus şi înălţat, chiar la pieptul Tatălui şi al Fiului Omului; şi iată, puterea Satanei era pe toată suprafaţa pământului.
25 Şi el a văzut îngeri coborând din ceruri; şi el a auzit un glas puternic care spunea: Vai, vai de locuitorii pământului.
26 Şi el l-a văzut pe Satana; şi el avea un lanţ mare în mâna lui şi învăluia toată suprafaţa pământului cu întuneric, şi se uita în sus, şi râdea, şi îngerii lui se bucurau.
27 Şi Enoh a văzut îngeri coborând din cer şi dând mărturie despre Tatăl şi Fiul; şi Duhul Sfânt a coborât asupra multora şi ei au fost ridicaţi în Sion prin puterea cerului.
28 Şi s-a întâmplat că Dumnezeu din cer S-a uitat la restul oamenilor şi El a plâns; şi Enoh a depus mărturie despre aceasta, spunând: Cum se face că cerurile plâng şi varsă lacrimi ca ploaia pe munte?
29 Şi Enoh I-a spus Domnului: Cum se face că Tu poţi să plângi, Tu care eşti sfânt şi din toată veşnicia în toată veşnicia?
30 Şi dacă ar fi fost posibil ca omul să poată număra particulele pământului, da, milioane de pământuri ca acesta, nu ar fi fost începutul numărului creaţiilor Tale; şi vălurile Tale sunt încă întinse; şi totuşi Tu eşti acolo, şi pieptul Tău acolo; şi, de asemenea, Tu eşti drept; Tu eşti milostiv şi bun pentru totdeauna;
31 Şi Tu ai luat Sionul la pieptul Tău, dintre toate creaţiile Tale, din toată veşnicia în toată veşnicia; şi nimic altceva decât pace, dreptate şi adevăr este locuinţa tronului Tău şi îndurarea va merge înaintea feţei Tale şi nu va avea sfârşit; cum se face că Tu poţi să plângi?
32 Domnul i-a spus lui Enoh: Priveşte-i pe aceştia care sunt fraţii tăi; ei sunt opera mâinilor Mele şi Eu le-am dat lor cunoaşterea lor, în ziua în care i-am creat; şi în Grădina Edenului, Eu i-am dat omului libertatea lui de a alege;
33 Şi fraţilor tăi le-am spus şi, de asemenea, le-am dat porunca să se iubească unul pe altul şi să Mă caute pe Mine, Tatăl lor; dar iată, ei sunt fără afecţiune şi ei îşi urăsc propriul lor sânge;
34 Şi focul indignării Mele este aprins împotriva lor; şi în nemulţumirea Mea violentă voi trimite şuvoaie de apă asupra lor, pentru că mânia Mea furioasă este aprinsă împotriva lor.
35 Iată, Eu sunt Dumnezeu; Om al Sfinţeniei este numele Meu; Om al Sfatului este numele Meu; şi Fără de Sfârşit şi Veşnic este, de asemenea, numele Meu.
36 De aceea, Eu pot întinde mâinile Mele şi pot ţine toate creaţiile pe care le-am făcut; şi ochiul Meu le poate pătrunde, de asemenea, şi printre toate operele mâinilor Mele nu a fost aşa de mare răutate ca printre fraţii tăi.
37 Dar iată, păcatele lor vor fi asupra capetelor strămoşilor lor; Satana va fi tatăl lor şi mizeria va fi destinul lor; şi toate cerurile vor plânge deasupra lor, chiar toată opera mâinilor Mele; de aceea, nu trebuie să plângă cerurile, văzând că aceştia vor suferi?
38 Dar iată, aceia asupra cărora s-au deschis ochii tăi vor pieri în ape; şi iată, Eu îi voi închide; Eu le-am pregătit o închisoare.
39 Şi Acela pe care L-am ales a pledat în faţa Mea. De aceea, El va suferi pentru păcatele lor; în măsura în care ei se vor pocăi în ziua în care Alesul Meu se va întoarce la Mine şi până în acea zi, ei vor fi în chinuri;
40 De aceea, din acest motiv, cerurile vor plânge, da, şi întreaga operă a mâinilor Mele.
41 Şi s-a întâmplat că Domnul i-a vorbit lui Enoh şi i-a spus lui Enoh toate faptele copiilor oamenilor; de aceea, Enoh a ştiut şi a privit toate răutăţile lor şi mizeria lor şi a plâns şi şi-a întins braţele şi inima lui a crescut mare, ca o veşnicie, şi în adâncul inimii a fost plin de milă; şi toată veşnicia a tremurat.
42 Şi Enoh, de asemenea, l-a văzut pe Noe şi pe familia lui; că urmaşii tuturor fiilor lui Noe vor fi salvaţi cu salvare temporală;
43 De aceea, Enoh a văzut că Noe a construit o corabie; şi că Domnul surâdea la ea şi o ţinea în mâna Sa; dar, asupra restului, care erau răi, apele au venit şi i-au înghiţit.
44 Şi când Enoh a văzut aceasta, sufletul i s-a umplut de amărăciune şi a plâns pentru fraţii lui şi a spus cerurilor: Voi refuza să fiu alinat; dar Domnul i-a spus lui Enoh: Înalţă-ţi inima şi fii fericit; şi priveşte.
45 Şi s-a întâmplat că Enoh s-a uitat; şi, începând de la Noe, a văzut toate familiile de pe pământ; şi el strigat către Domnul, spunând: Când va veni ziua Domnului? Când va fi vărsat sângele Aceluia Drept, pentru ca toţi aceia care plâng să fie sfinţiţi şi să aibă viaţa veşnică?
46 Şi Domnul a spus: Va fi la jumătatea timpului, în zilele răutăţii şi ale răzbunării.
47 Şi iată, Enoh a văzut ziua venirii Fiului Omului, chiar în carne şi sufletul lui s-a bucurat, spunând: Cel Drept este înălţat şi Mielul este omorât de la crearea lumii; şi, prin credinţă, Eu sunt în inima Tatălui şi, iată, Sionul este cu Mine.
48 Şi s-a întâmplat că Enoh s-a uitat pe pământ; şi el a auzit un glas venind din adâncul acestuia, spunând: Vai, vai de mine, mama oamenilor; sunt în suferinţă, sunt obosită din cauza răutăţii copiilor mei. Când mă voi odihni şi voi fi curăţată de murdăria care a ieşit din mine? Când mă va sfinţi Creatorul meu, pentru ca să mă odihnesc şi pentru ca dreptatea să existe un timp pe suprafaţa mea?
49 Şi când a auzit Enoh pământul plângându-se, el a plâns şi a strigat către Domnul, spunând: O, Doamne, nu vei avea milă faţă de pământ? Nu îi vei binecuvânta pe copiii lui Noe?
50 Şi s-a întâmplat că Enoh şi-a continuat strigătul lui către Domnul, spunând: Îţi cer Ţie, o, Doamne, în numele Singurului Tău Născut, chiar Isus Hristos, să ai îndurare faţă de Noe şi seminţia lui, pentru ca pământul să nu mai fie niciodată acoperit de ape.
51 Şi Domnul nu a putut rezista; şi El a făcut legământ cu Enoh şi i-a jurat că va opri apele; că îi va chema pe copiii lui Noe;
52 Şi El a dat o hotărâre de neschimbat pentru ca un rest al seminţiei lui să se găsească totdeauna printre toate naţiunile, atât timp cât pământul va exista;
53 Şi Domnul a spus: Binecuvântat este acela prin a cărui seminţie va veni Mesia; pentru că El a spus: Eu sunt Mesia, Regele Sionului, Stânca Cerului, care este vastă ca veşnicia; cine intră pe poartă şi urcă prin Mine nu va cădea niciodată; de aceea, binecuvântaţi sunt aceia despre care am vorbit Eu, pentru că ei vor veni cu cântece de bucurie nepieritoare.
54 şi s-a întâmplat că Enoh a strigat către Domnul, spunând: Când Fiul Omului va veni în carne, pământul se va odihni? Te rog, arată-mi aceste lucruri.
55 Şi Domnul i-a spus lui Enoh: Priveşte, şi el a privit şi L-a văzut pe Fiul Omului ridicat pe cruce, după maniera oamenilor.
56 Şi el a auzit un glas puternic; şi cerurile au fost învăluite; şi toate creaţiile lui Dumnezeu plângeau; şi pământul se văita; şi stâncile s-au crăpat; şi sfinţii s-au ridicat şi au fost încoronaţi la dreapta Fiului Omului, cu coroane de slavă;
57 Şi toate spiritele care erau în închisoare au ieşit şi au stat la dreapta lui Dumnezeu; şi restul au fost ţinuţi în lanţurile întunericului până la judecata măreţei zile.
58 Şi din nou, Enoh a plâns şi a strigat către Domnul, spunând: Când se va odihni pământul?
59 Şi Enoh L-a văzut pe Fiul Omului înălţându-Se la Tatăl; şi el L-a chemat pe Domnul, spunând: Nu vei veni din nou pe pământ? Dat fiind că Tu eşti Dumnezeu, şi eu Te cunosc, şi Tu mi-ai jurat, şi mi-ai poruncit să cer în numele Singurului Tău Născut; Tu m-ai făcut, şi mi-ai dat un drept la tronul Tău, şi nu prin mine, ci prin propriul Tău har; de aceea, Te întreb dacă nu vei veni din nou pe pământ.
60 Şi Domnul i-a spus lui Enoh: Aşa cum trăiesc, tot aşa voi veni în ultimele zile, în zilele răutăţii şi ale răzbunării, pentru a împlini jurământul pe care ţi l-am făcut cu privire la copiii lui Noe;
61 Şi va veni ziua când pământul se va odihni, dar înaintea acelei zile cerurile vor fi întunecate şi un văl de întuneric va acoperi pământul; şi cerurile se vor cutremura, şi, de asemenea, pământul; şi suferinţă mare va fi printre copiii oamenilor, dar Eu Îmi voi apăra poporul Meu;
62 Şi dreptatea o voi trimite din cer; şi adevărul îl voi trimite din pământ pentru a depune mărturie despre Singurul Meu Fiu Născut; despre învierea Lui din morţi; da şi, de asemenea, despre învierea tuturor oamenilor; şi voi face ca dreptatea şi adevărul să măture pământul ca un torent de apă, să-i adune pe aleşii Mei din cele patru colţuri ale lumii către un loc pe care îl voi pregăti, un Oraş Sfânt, pentru ca poporul Meu să-şi încingă coapsele şi să aştepte timpul venirii Mele; pentru că acolo va fi tabernacolul Meu şi se va numi Sion, un nou Ierusalim.
63 Şi Domnul i-a spus lui Enoh: Atunci, tu şi tot oraşul tău îi veţi întâlni acolo şi noi îi vom primi la pieptul nostru şi ei ne vor vedea; şi vom sări de gâtul lor şi ei vor sări de gâtul nostru şi ne vom săruta unul cu altul;
64 Şi acolo va fi locuinţa Mea, şi va fi Sionul, care va ieşi din toate creaţiile pe care le-am făcut; şi timp de o mie de ani, pământul se va odihni.
65 Şi s-a întâmplat că Enoh a văzut ziua venirii Fiului Omului, în ultimele zile, pentru a locui pe pământ, în dreptate, timp de o mie de ani;
66 Dar, înainte de acea zi, el a văzut mari suferinţe printre cei răi; şi el, de asemenea, a văzut că marea era tulburată şi că oamenilor le pierise curajul, aşteptând cu frică judecăţile Atotputernicului Dumnezeu, care urma să vină printre cei răi.
67 Şi Domnul i-a arătat lui Enoh toate lucrurile chiar până la sfârşitul lumii; şi el a văzut ziua celor drepţi, ora mântuirii lor şi a primit o plenitudine de bucurie;
68 Şi toate zilele Sionului, în zilele lui Enoh, au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani.
69 Şi Enoh şi întreg poporul lui au mers cu Dumnezeu şi El a locuit în mijlocul Sionului; şi s-a întâmplat că Sionul n-a mai fost pentru că Dumnezeu l-a primit la pieptul Său; şi de atunci s-a răspândit expresia, Sionul a Fugit.