Secţiunea 60
Revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith, profetul, în ţinutul Jackson, Missouri, la 8 august 1831 (History of the Church, 1:201–202). Cu această ocazie, vârstnicii care fuseseră desemnaţi să se întoarcă în est au vrut să ştie cum să procedeze şi pe care drum şi în ce fel trebuie să călătorească.
1–9, Vârstnicii trebuie să predice Evanghelia în congregaţia celor răi; 10–14, Ei nu trebuie să-şi irosească timpul, nici să-şi îngroape talentele; 15–17, Ei pot să-şi spele picioarele, drept mărturie împotriva celor care resping Evanghelia.
1 Iată, astfel spune Domnul către vârstnicii Bisericii Lui, care trebuie să se întoarcă cu repeziciune în ţinutul de unde au venit: Iată, Îmi place că aţi venit aici;
2 Dar, de unii nu sunt mulţumit, pentru că ei nu îşi deschid gura lor, ci îşi ascund talentele pe care le-am dat lor, din cauza fricii de oameni. Vai de aceştia, pentru că mânia Mea este aprinsă împotriva lor.
3 Şi se va întâmpla că, dacă nu mai Îmi sunt credincioşi, li se va lua ceea ce li s-a dat.
4 Pentru că, Eu, Domnul, conduc sus în cer şi printre armatele de pe pământ; şi în ziua în care Îmi voi aduna comorile, toţi oamenii vor afla ce proclamă puterea lui Dumnezeu.
5 Dar, adevărat, Eu vă voi vorbi cu privire la călătoria voastră în ţara de unde aţi venit. Confecţionaţi o barcă sau cumpăraţi, după cum consideraţi că este mai bine, pentru Mine nu contează, şi călătoriţi cu repeziciune spre locul numit St. Louis.
6 Şi de aici, slujitorii Mei, Sidney Rigdon, Joseph Smith, fiul, şi Oliver Cowdery, să călătorească spre Cincinnati;
7 Şi în acest loc, să-şi înalţe glasurile şi să declare cuvântul Meu cu glas tare, fără mânie sau îndoială, înălţând mâini sfinte deasupra lor. Pentru că, Eu pot să vă fac sfinţi şi păcatele voastre vă sunt iertate.
8 Şi ceilalţi să-şi continue călătoria de la St. Louis, doi câte doi, şi să predice cuvântul, fără grabă, printre congregaţiile celor răi, până când se întorc la bisericile de unde au venit.
9 Şi toate acestea pentru binele bisericilor; pentru acest motiv i-am trimis.
10 Şi slujitorul Meu, Edward Partridge, să dea o parte din banii, pe care Eu i-am dat lui, vârstnicilor Mei, cărora li s-a poruncit să se întoarcă;
11 Şi acela care poate să-i restituie prin reprezentant; şi cel care nu poate, lui nu i se cere să o facă.
12 Şi acum, Eu vorbesc despre ceilalţi care trebuie să vină în acest ţinut.
13 Iată, ei au fost trimişi să predice Evanghelia Mea printre congregaţiile celor răi; de aceea, le dau lor o poruncă, astfel: Nu îţi irosi timpul, nici nu îţi îngropa talentul pentru a nu fi cunoscut.
14 Şi după ce ai ajuns în ţinutul Sionului şi ai proclamat cuvântul Meu, trebuie să te întorci cu repeziciune, proclamând cuvântul meu printre congregaţiile celor răi, nu în grabă, nici cu mânie, nici cu ceartă.
15 Şi scutură-ţi praful de sub picioare împotriva celor care nu te primesc, nu în prezenţa lor, ca să nu-i provoci, ci în secret şi spală-ţi picioarele, drept mărturie împotriva lor în ziua judecăţii.
16 Iată, aceasta este suficient pentru voi şi este voinţa Celui care v-a trimis.
17 Şi prin gura slujitorului Meu Joseph Smith, fiul, se va face cunoscut ceea ce este referitor la Sidney Rigdon şi Oliver Cowdery. Restul, mai târziu. Chiar aşa. Amin.