Secţiunea 45
Revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith, profetul, Bisericii, la Kirtland, Ohio, la 7 martie 1831 (History of the Church, 1:158–163). Prefaţând înregistrarea acestei revelaţii, profetul declară că „În această perioadă a Bisericii … multe relatări false … şi poveşti stupide au fost publicate … şi au circulat … pentru a împiedica oamenii să studieze lucrarea şi să îmbrăţişeze credinţa … Dar spre bucuria sfinţilor … am primit cele ce urmează” (History of the Church, 1:158).
1–5, Hristos este avocatul nostru la Tatăl; 6–10, Evanghelia este un mesager care pregăteşte calea înaintea Domnului; 11–15, Enoh şi fraţii lui au fost primiţi de Domnul Însuşi; 16–23, Hristos dezvăluie semnele venirii Sale, aşa cum le-a dat pe Muntele Măslinilor; 24–38, Evanghelia va fi restaurată, vremurile neamurilor se vor împlini şi o boală devastatoare va acoperi ţara; 39–47, Semne, minuni şi Învierea vor însoţi a Doua Venire; 48–53, Hristos va sta pe Muntele Măslinilor şi iudeii vor vedea rănile din mâinile şi din picioarele Lui; 54–59, Domnul va domni în timpul Mileniului; 60–62, Profetul este instruit să înceapă traducerea Noului Testament prin care informaţii importante vor fi făcute cunoscute; 63–75, Sfinţilor li se porunceşte să se adune şi să clădească Noul Ierusalim la care vor veni oameni din toate naţiunile.
1 Ascultă, o, tu popor al Bisericii Mele, căruia împărăţia i-a fost dată; ascultă şi pleacă-ţi urechea la El, care a pus temelia pământului, care a făcut cerurile şi toate oştirile lor şi prin care au fost făcute toate lucrurile care au viaţă, se mişcă şi există.
2 Şi din nou vă spun, ascultaţi glasul Meu, ca moartea să nu vă surprindă; când nici nu vă gândiţi, vara se va termina, şi secerişul va fi sfârşit, şi sufletele voastre nu vor fi salvate.
3 Ascultaţi la Cel care este avocat la Tatăl, care pledează cauza voastră înaintea Lui—
4 Spunând: Tată, iată suferinţele şi moartea Celui care nu a păcătuit, de care Tu eşti foarte mulţumit; iată sângele Fiului Tău, care a fost vărsat, sângele Celui pe care Tu L-ai dat pentru ca Tu Însuţi să fii slăvit;
5 De aceea, Tată, cruţă-i pe aceşti fraţi ai Mei care cred în numele Meu, ca să poată veni la Mine şi să aibă viaţă nepieritoare.
6 Ia aminte, o, tu popor al Bisericii Mele şi voi vârstnici ascultaţi cu toţii şi auziţi glasul Meu câtă vreme este ceea ce se numeşte astăzi şi nu vă împietriţi inimile;
7 Pentru că, adevărat vă spun vouă că Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, lumina şi viaţa lumii—o lumină care străluceşte în întuneric şi întunericul nu o înţelege.
8 Eu am venit la ai Mei şi ai Mei nu M-au primit; dar, tuturor celor care M-au primit, le-am dat puterea să facă multe miracole şi să devină fiii lui Dumnezeu; şi acelora care au crezut în numele Meu le-am dat putere să obţină viaţă veşnică.
9 Şi chiar aşa am trimis legământul Meu nepieritor în lume, ca să fie o lumină pentru lume şi un steag pentru poporul Meu, ca neamurile să-l caute, şi ca să fie un mesager în faţa Mea pentru a pregăti calea înaintea Mea.
10 De aceea, veniţi la el, şi voi discuta raţional cu cel care va veni, ca şi cu oamenii din vechime, şi vă voi arăta judecata Mea puternică.
11 Ascultaţi, deci, cu toţii şi lăsaţi-Mă să vă arăt chiar înţelepciunea Mea—înţelepciunea de la Cel despre care spuneţi că este Dumnezeul lui Enoh şi al fraţilor lui,
12 Care au fost separaţi de pământ şi au fost primiţi de Mine—într-un oraş rezervat până când o zi a dreptăţii va veni—o zi care a fost căutată de toţi oamenii sfinţi şi pe care nu au găsit-o datorită ticăloşiilor şi a lucrurilor abominabile;
13 Şi ei au mărturisit că sunt străini şi pelerini pe pământ;
14 Dar, au primit promisiunea că o vor găsi şi că o vor vedea în trupul lor.
15 De aceea, ascultaţi, şi Eu voi discuta raţional cu voi, şi Eu vă voi vorbi, şi voi profetiza ca şi oamenilor din vechime.
16 Şi le voi arăta clar, aşa cum le-am arătat ucenicilor Mei când am stat în faţa lor în carne şi le-am vorbit, spunând: Pentru că M-aţi întrebat cu privire la semnele venirii Mele, în ziua în care voi veni în slava Mea, în norii cerului, pentru a împlini promisiunile pe care le-am făcut strămoşilor voştri,
17 Deoarece aţi considerat drept o sclavie lunga absenţă a spiritului vostru din trupurile voastre, Eu vă voi arăta cum va veni ziua mântuirii şi, de asemenea, restaurarea Israelului împrăştiat.
18 Şi acum, vedeţi acest templu care este în Ierusalim, pe care îl numiţi casa lui Dumnezeu şi despre care duşmanii voştri spun că nu va cădea niciodată.
19 Dar, adevărat vă spun vouă că distrugerea va veni peste această generaţie ca un hoţ noaptea şi că acest popor va fi distrus şi împrăştiat printre toate naţiunile.
20 Şi acest templu, pe care îl vedeţi acum, va fi dărâmat şi nu va rămâne aici piatră peste piatră.
21 Şi se va întâmpla că această generaţie de iudei nu va trece până când nu se va întâmpla fiecare distrugere, despre care v-am vorbit, cu privire la ei.
22 Voi spuneţi că ştiţi că vine sfârşitul lumii; voi spuneţi, de asemenea, că ştiţi că cerurile şi pământul vor trece;
23 Şi în aceasta, voi spuneţi adevărat pentru că aşa este; dar, aceste lucruri pe care vi le-am spus nu vor trece până ce nu va fi totul împlinit.
24 Şi acestea vi le-am spus cu privire la Ierusalim; şi când va veni ziua aceea, un rest va fi împrăştiat printre toate naţiunile;
25 Dar ei se vor aduna din nou; dar vor rămâne până când se vor împlini vremurile neamurilor.
26 Şi, în acea zi, se va auzi de războaie şi veşti de războaie şi întreg pământul va fi tulburat şi oamenii îşi vor da inimile şi ei vor spune că Hristos întârzie venirea Sa până la sfârşitul lumii.
27 Şi dragostea oamenilor se va răci şi nedreptăţile se vor înmulţi.
28 Şi când vremurile neamurilor se vor împlini, o lumină va răsări printre cei care stau în întuneric şi va fi plenitudinea Evangheliei Mele;
29 Dar ei nu o primesc; pentru că ei nu văd lumina şi îşi întorc inimile lor de la Mine din cauza preceptelor oamenilor.
30 Şi în această generaţie, vremurile neamurilor se vor împlini.
31 Şi vor fi oameni în această generaţie, care nu vor muri până ce nu vor vedea urgia apelor năvălitoare; pentru că o boală devastatoare va acoperi ţara.
32 Dar, ucenicii Mei vor sta în locuri sfinte şi nu vor fi mişcaţi; dar, printre cei răi, oamenii îşi vor ridica glasurile, vor blestema pe Dumnezeu şi vor muri.
33 Şi vor fi, de asemenea, cutremure de pământ în diferite locuri şi multe distrugeri; totuşi, oamenii îşi vor împietri inimile lor împotriva Mea şi vor lua sabia, unul împotriva altuia, şi se vor omorî între ei.
34 Şi acum, când Eu, Domnul, spusesem aceste cuvinte ucenicilor Mei, ei au fost tulburaţi.
35 Şi Eu le-am spus lor: Nu fiţi tulburaţi, pentru că, atunci când toate aceste lucruri se vor întâmpla, veţi şti că promisiunile pe care vi le-am făcut vor fi împlinite.
36 Şi când lumina va începe să răsară, ea va fi pentru ei ca pilda pe care am să v-o spun—
37 Priviţi şi vă uitaţi la smochini, şi-i vedeţi cu ochii voştri, şi spuneţi, atunci când înfrunzesc şi mlădiţa lor se face fragedă, că de acum vara este aproape;
38 Tot aşa, în acea zi, când ei vor vedea toate aceste lucruri, vor şti, atunci, că ora este aproape.
39 Şi se va întâmpla că acela care se teme de Mine va aştepta să vină măreaţa zi a Domnului, chiar semnele venirii Fiului Omului.
40 Şi ei vor vedea semne şi minuni, deoarece ele vor fi arătate sus, în ceruri, şi jos, pe pământ.
41 Şi ei vor vedea sânge, şi foc, şi un vârtej de fum.
42 Şi înainte ca ziua Domnului să vină, soarele se va întuneca şi luna se va preface în sânge şi stelele vor cădea din cer.
43 Şi restul va fi adunat în acest loc;
44 Şi atunci, ei mă vor căuta, şi iată, Eu voi veni; şi Mă vor vedea în norii cerului, îmbrăcat cu putere şi cu o mare slavă; cu toţi sfinţii îngeri; şi acela care nu va fi atent la Mine va fi alungat.
45 Dar, înainte ca braţul Domnului să cadă, un înger va suna din trâmbiţă şi sfinţii care au dormit vor ieşi ca să Mă întâmpine în nori.
46 De aceea, dacă aţi dormit în pace, binecuvântaţi sunteţi voi; căci la fel cum Mă vedeţi acum şi ştiţi că sunt Eu, tot aşa veţi veni la Mine şi sufletele voastre vor trăi şi mântuirea voastră va fi desăvârşită; şi sfinţii vor ieşi din cele patru colţuri ale pământului.
47 Atunci, braţul Domnului va cădea peste naţiuni.
48 Şi atunci, Domnul va pune piciorul Său pe acest munte şi-l va despica în două şi pământul se va cutremura şi clătina, încoace şi încolo, şi cerurile, de asemenea, se vor clătina.
49 Şi glasul Domnului se va face auzit şi toate marginile pământului Îl vor auzi; şi naţiunile de pe pământ vor plânge şi cei care au râs vor vedea nebunia lor.
50 Şi calamitatea îl va acoperi pe batjocoritor şi asupritorul nu va mai fi; şi aceia care pândeau să facă nedreptate vor fi doborâţi şi aruncaţi în foc.
51 Şi atunci, iudeii se vor uita spre Mine şi vor spune: Ce sunt aceste răni în mâinile şi în picioarele Tale?
52 Atunci, ei vor şti că Eu sunt Domnul; pentru că le voi spune: Aceste răni sunt rănile care Mi-au fost făcute în casa prietenilor Mei. Eu sunt Acela care am fost ridicat. Eu sunt Isus care am fost răstignit. Eu sunt Fiul lui Dumnezeu.
53 Şi atunci, ei vor plânge pentru nedreptăţile lor; atunci, ei se vor lamenta pentru că au persecutat pe Regele lor.
54 Şi atunci, naţiunile păgâne vor fi mântuite şi cei care n-au cunoscut legea vor lua parte la prima înviere; şi va fi suportabil pentru ei.
55 Şi Satana va fi legat, ca să nu aibă loc în inimile copiilor oamenilor.
56 Şi, în ziua aceea, când Eu voi veni în slava Mea, se va împlini pilda pe care am spus-o cu privire la cele zece fecioare.
57 Pentru că, acei care sunt înţelepţi, şi au primit adevărul, şi au primit Spiritul Sfânt pentru îndrumarea lor, şi nu au fost înşelaţi—adevărat vă spun vouă, ei nu vor fi doborâţi şi aruncaţi în foc, ci vor suporta ziua.
58 Şi pământul le va fi dat lor drept moştenire; ei se vor înmulţi şi vor deveni puternici şi copiii lor vor creşte fără păcate în vederea salvării.
59 Pentru că Domnul va fi în mijlocul lor şi slava Lui va fi asupra lor şi El va fi Împăratul şi Legiuitorul lor.
60 Şi acum, iată, Eu vă spun vouă, nu vă va fi dat vouă să cunoaşteţi mai mult cu privire la acest capitol până când Noul Testament nu va fi tradus şi toate lucrurile vor fi făcute cunoscute în el;
61 De aceea, Eu vă permit ca, acum, să-l traduceţi pentru ca să fiţi pregătiţi pentru lucrurile care sunt de venit.
62 Pentru că, adevărat vă spun vouă, lucruri mari vă aşteaptă;
63 Voi auziţi de războaie în ţări străine; dar, iată, Eu vă spun vouă, ele sunt aproape, chiar la uşile voastre şi nu peste mulţi ani veţi auzi de războaie în propriile voastre ţări.
64 De aceea, Eu, Domnul, am spus, adunaţi-vă din ţările din est, adunaţi-vă laolaltă, voi, vârstnici ai Bisericii Mele; mergeţi înainte în regiunile vestice, chemaţi locuitorii să se pocăiască şi, în măsura în care ei se pocăiesc, zidiţi Biserici pentru Mine.
65 Şi într-o singură inimă şi într-un singur gând, adunaţi bogăţiile voastre pentru a cumpăra o proprietate care vă va fi desemnată mai târziu.
66 Şi va fi numită Noul Ierusalim, o ţară a păcii, un oraş de refugiu, un loc de siguranţă pentru sfinţii Dumnezeului Celui Mai Înalt;
67 Şi slava Domnului va fi acolo, şi frica de Dumnezeu va fi, de asemenea, acolo, încât cei răi nu vor veni, şi se va numi Sion.
68 Şi se va întâmpla că, printre cei răi, fiecare om care nu va lua sabia împotriva vecinului său trebuie neapărat să fugă în Sion pentru siguranţă.
69 Şi vor fi adunaţi la el oameni din toate naţiunile care sunt sub cer; şi va fi singurul popor care nu va fi în război cu alţii.
70 Şi se va spune printre cei răi: Să nu mergem să luptăm împotriva Sionului, pentru că locuitorii Sionului sunt teribili; de aceea, nu putem rezista.
71 Şi se va întâmpla că cei drepţi vor fi adunaţi dintre toate naţiunile şi vor veni în Sion, cântând cântece de bucurie nepieritoare.
72 Şi acum, Eu vă spun vouă, nu lăsaţi ca aceste lucruri să fie răspândite în lume până când consider Eu necesar ca voi să împliniţi această lucrare sub ochii oamenilor şi sub ochii duşmanilor, pentru ca să nu cunoască lucrările voastre până ce nu aţi terminat lucrul pe care Eu vi l-am poruncit;
73 Pentru ca, atunci când îl vor cunoaşte, ei să poată medita asupra acestor lucruri.
74 Pentru că, atunci când Domnul va apare, El va fi teribil pentru ei, astfel că ei vor fi cuprinşi de frică, şi ei vor sta departe şi vor tremura.
75 Şi toate naţiunile vor fi speriate din cauza fricii de Domnul şi de tăria puterii Sale. Chiar aşa. Amin.