Scripturi
Doctrină şi Legăminte 29


Secţiunea 29

Revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith, profetul, în prezenţa a şase vârstnici, la Fayette, New York, în septembrie 1830 (History of the Church, 1:111–115). Această revelaţie a fost dată cu câteva zile înainte de conferinţa care a început la 26 septembrie 1830.

1–8, Hristos îi adună pe aleşii Săi; 9–11, Venirea Sa inaugurează Mileniul; 12–13, Cei Doisprezece vor judeca tot Israelul; 14–21, Semne, necazuri şi distrugeri vor preceda a Doua Venire; 22–28, Ultima înviere şi judecata din urmă urmează după Mileniu; 29–35, Toate lucrurile sunt spirituale în Domnul; 36–39, Diavolul şi armatele lui au fost goniţi din cer pentru a ispiti pe om; 40–45, Căderea şi ispăşirea aduc salvarea; 46–50, Copiii mici sunt mântuiţi prin ispăşire.

1 Ascultaţi glasul lui Isus Hristos, Mântuitorul vostru, Marele Eu Sunt, al cărui braţ îndurător a ispăşit pentru păcatele voastre.

2 Care va aduna poporul Său, aşa cum îşi adună găina puii sub aripile ei, chiar pe toţi care vor asculta glasul Meu şi se vor umili în faţa Mea şi Mă vor chema în rugăciune fierbinte.

3 Iată, adevărat, adevărat, vă spun vouă că acum păcatele voastre vă sunt iertate, de aceea voi primiţi aceste lucruri; dar, amintiţi-vă să nu mai păcătuiţi, ca nu cumva pericolele să se abată asupra voastră.

4 Adevărat, vă spun vouă că voi sunteţi aleşi din lume pentru a proclama Evanghelia Mea cu accent de bucurie, precum sunetul unei trâmbiţe.

5 Înălţaţi-vă inimile voastre şi fiţi fericiţi, pentru că Eu sunt în mijlocul vostru şi Eu sunt avocatul vostru la Tatăl; şi de bună voie El vă dă împărăţia.

6 Şi, după cum este scris—Orice veţi cere cu credinţă, uniţi în rugăciune după porunca Mea, veţi primi.

7 Şi voi sunteţi chemaţi să înfăptuiţi adunarea aleşilor Mei; pentru că aleşii Mei aud glasul Meu şi nu îşi împietresc inimile lor;

8 De aceea, a ieşit decretul de la Tatăl ca ei să se adune într-un loc de pe faţa pământului pentru a pregăti inimile lor şi a fi pregătiţi în toate lucrurile împotriva zilei în care necazurile şi distrugerea vor fi trimise asupra celor răi.

9 Pentru că ora este aproape şi vine ziua când pământul va fi copt; şi toţi cei trufaşi şi care fac răutăţi vor fi ca miriştea; şi Eu îi voi arde, zice Domnul oştirilor, pentru ca răutatea să nu fie pe pământ;

10 Pentru că ora este aproape şi ceea ce a fost spus de către apostolii Mei trebuie să se împlinească; pentru că aşa cum au spus, aşa se va întâmpla;

11 Pentru că Eu Mă voi descoperi din cer cu putere şi mare slavă, cu toate oştirile cerului şi voi trăi în dreptate cu oamenii pe pământ o mie de ani şi cei răi nu vor mai rezista.

12 Şi iarăşi, adevărat, adevărat, Eu vă spun vouă şi aceasta a ieşit dintr-un decret ferm, prin voia Tatălui, ca apostolii Mei, Cei Doisprezece care au fost cu Mine în slujirea Mea la Ierusalim, să stea la dreapta Mea în ziua venirii Mele într-un stâlp de foc, fiind îmbrăcaţi cu hainele neprihănirii, cu cununi pe capetele lor, în slavă, chiar cum sunt Eu, pentru a judeca întreaga casă a Israelului, chiar toţi care M-au iubit şi au ţinut poruncile Mele, şi nimeni altcineva.

13 Pentru că o trâmbiţă va suna lung şi puternic, ca şi pe Muntele Sinai, şi tot pământul se va cutremura şi ei vor ieşi afară—da, chiar morţii care au murit în Mine, pentru a primi o cunună a neprihănirii şi pentru a fi îmbrăcaţi, aşa cum sunt Eu, pentru a fi cu Mine, pentru a fi unul.

14 Dar, iată, Eu vă spun vouă că înainte ca această zi mare să vină, soarele se va întuneca şi luna se va preface în sânge şi stelele vor cădea din cer şi se vor arăta semne mai mari sus, în cer şi jos, pe pământ;

15 Şi vor fi plânsete şi tânguieli printre oştirile de oameni;

16 Şi va fi o mare furtună cu grindină, trimisă să distrugă recoltele de pe pământ.

17 Şi se va întâmpla, din cauza răutăţii lumii, că Eu voi pedepsi pe cei răi pentru că ei nu se pocăiesc; deoarece cupa mâniei Mele este plină; pentru că, iată, sângele Meu nu îi va curăţa, dacă nu Mă ascultă.

18 De aceea, Eu, Domnul Dumnezeu, voi trimite muşte pe faţa pământului, care se vor prinde de locuitorii lui şi le vor devora carnea lor şi vor face ca viermii să vină peste ei;

19 Şi limbile lor vor fi legate pentru ca ei să nu vorbească împotriva Mea; şi carnea lor va cădea de pe oasele lor şi ochii le vor ieşi din orbite;

20 Şi se va întâmpla că fiarele pădurii şi păsările cerului îi vor devora.

21 Şi marea şi odioasa biserică, care este curva întregului pământ, va fi alungată printr-un foc mistuitor, după cum a fost spus de gura lui Ezechiel, profetul, care a vorbit despre aceste lucruri, care nu s-au întâmplat, dar care trebuie să se întâmple tot atât de sigur după cum Eu trăiesc, pentru ca lucrurile abominabile să nu mai domnească.

22 Şi din nou, adevărat, adevărat, vă spun vouă că atunci când cei o mie de ani se vor împlini şi oamenii din nou vor începe să-l renege pe Dumnezeul lor, atunci Eu voi cruţa pământul, dar numai pentru puţină vreme;

23 Şi sfârşitul va veni şi cerul şi pământul vor fi distruse şi vor trece şi va fi un cer nou şi un pământ nou.

24 Pentru că toate lucrurile vechi vor trece şi toate lucrurile vor deveni noi, chiar şi cerul şi pământul şi toată plenitudinea lor, atât oamenii, cât şi fiarele, păsările cerului şi peştii mării;

25 Şi nici un fir de păr din cap şi nici un fir de pai nu vi se va pierde, pentru că este opera mâinilor Mele.

26 Dar, iată, adevărat vă spun vouă, înainte ca pământul să se ducă, Mihail, arhanghelul Meu, va suna trâmbiţa lui şi atunci toţi morţii se vor trezi pentru că mormintele vor fi deschise şi ei vor ieşi—da, chiar toţi.

27 Şi drepţii vor fi adunaţi la dreapta Mea pentru viaţa veşnică; şi pe cei răi, de la stânga Mea, Îmi va fi ruşine să-i recunosc în faţa Tatălui;

28 De aceea, Eu le voi spune—Îndepărtaţi-vă de Mine, voi blestemaţilor, în focul nepieritor pregătit pentru diavol şi îngerii lui.

29 Şi acum, iată, Eu vă spun vouă, niciodată, în nici un moment, Eu n-am declarat din gura Mea, că ei se vor întoarce, pentru că unde sunt Eu, ei nu pot veni, pentru că nu au putere.

30 Dar, amintiţi-vă că nu toate judecăţile Mele sunt date oamenilor; şi aşa cum cuvintele Mele au ieşit din gura Mea, tot aşa ele se vor îndeplini, astfel că cei dintâi vor fi cei din urmă şi cei din urmă vor fi cei dintâi în toate lucrurile pe care Eu le-am creat prin cuvântul puterii Mele, care este puterea Spiritului Meu.

31 Pentru că prin puterea Spiritului Meu Eu le-am creat; da, toate lucrurile, atât spirituale, cât şi temporale—

32 În primul rând spirituale, în al doilea rând temporale, ceea ce reprezintă începutul lucrării Mele; şi din nou, în primul rând temporale şi în al doilea rând spirituale, ceea ce reprezintă sfârşitul lucrării Mele—

33 Vă vorbesc astfel ca să înţelegeţi potrivit propriei voastre naturi; dar pentru Mine, lucrările Mele nu au nici sfârşit, nici început; dar vă este dat vouă să puteţi înţelege, pentru că M-aţi întrebat şi v-aţi învoit.

34 De aceea, adevărat vă spun vouă că toate lucrurile pentru Mine sunt spirituale şi nu v-am dat niciodată o lege care era temporală; nici vreunui om, nici copiilor oamenilor; nici lui Adam, tatăl vostru, pe care l-am creat.

35 Iată, Eu i-am dat lui puterea să aibă libertatea de a alege; şi i-am dat o poruncă, dar nu i-am dat o poruncă temporală pentru că poruncile Mele sunt spirituale; ele nu sunt nici naturale, nici temporale, nici carnale, nici senzuale.

36 Şi s-a întâmplat că Adam a fost ispitit de diavol—pentru că, iată, diavolul a fost înaintea lui Adam, pentru că el s-a răzvrătit împotriva Mea spunând: Dă-mi onoarea Ta, care este puterea Mea; şi, de asemenea, a îndepărtat de la Mine a treia parte din oştirile cerului datorită liberei lor alegeri;

37 Şi ei au fost împinşi în jos şi astfel au devenit diavolul şi îngerii lui;

38 Şi iată, există un loc pregătit pentru ei de la început, loc care este iadul.

39 Şi trebuie ca diavolul să-i ispitească pe copiii oamenilor, altfel ei nu vor putea avea libertatea de a alege; pentru că dacă ei nu au avut niciodată ceea ce este amar, ei nu vor putea cunoaşte ce este dulce—

40 De aceea, s-a întâmplat că diavolul l-a ispitit pe Adam, şi acesta a luat din fructul oprit şi a încălcat porunca, şi astfel el a devenit subjugat voinţei diavolului, deoarece el a cedat ispitei.

41 De aceea, Eu, Domnul Dumnezeu, am făcut ca el să fie alungat din grădina Edenului, din prezenţa Mea, datorită păcatului lui, prin care el a devenit mort din punct de vedere spiritual, ceea ce înseamnă prima moarte, chiar aceeaşi moarte care este ultima moarte, care este spirituală, care va fi pronunţată asupra celor răi când voi spune: Îndepărtaţi-vă, voi blestemaţilor.

42 Dar, iată, Eu vă spun vouă că Eu, Domnul Dumnezeu, le-am permis lui Adam şi seminţiei lui să nu moară printr-o moarte temporală, înainte ca Eu, Domnul Dumnezeu, să le trimit îngeri să le predice pocăinţa şi mântuirea prin credinţă în numele Singurului Meu Fiul Născut.

43 Şi în felul acesta, Eu, Domnul Dumnezeu, am stabilit pentru om zilele încercării sale—pentru ca prin moartea naturală să poată fi înălţaţi în nemurire pentru viaţă veşnică toţi care vor crede;

44 Şi cei care nu cred, pentru blestem veşnic; pentru că ei nu pot să fie mântuiţi din căderea lor spirituală, deoarece ei nu se pocăiesc;

45 Pentru că, ei iubesc mai degrabă întunericul, decât lumina, şi faptele lor sunt rele şi ei primesc plata de la cel căruia ei au ales să îi se supună.

46 Dar, iată, Eu vă spun vouă, că prin intermediul Singurului Meu Născut, copiii mici sunt mântuiţi de la întemeierea lumii;

47 De aceea, ei nu pot păcătui, pentru că Satana nu are puterea de a ispiti copiii mici până când ei nu încep să devină răspunzători în faţa Mea;

48 Pentru că lor le este dat aşa cum voiesc Eu, după propriul Meu plan, astfel ca lucrurile mari să fie cerute de la taţii lor.

49 Şi iarăşi, Eu vă spun vouă, n-am poruncit Eu că oricine are cunoaştere să se pocăiască?

50 Şi cu privire la cel care nu are înţelegere, Îmi rămâne Mie să fac după cum este scris. Şi acum, Eu nu vă declar mai mult în acest moment. Amin.