Scripturi
Doctrină şi Legăminte 24


Secţiunea 24

Revelaţie dată lui Joseph Smith, profetul, şi lui Oliver Cowdery, la Harmony, Pennsylvania, în iulie 1830 (History of the Church, 1:101–103). Deşi trecuseră mai puţin de patru luni de la organizarea Bisericii, persecuţiile deveniseră intense şi conducătorii trebuiau să caute siguranţă trăind parţial în izolare. Următoarele trei revelaţii au fost date la acel moment pentru a-i întări, a-i încuraja şi a-i instrui.

1–9, Joseph Smith este chemat să traducă, să predice şi să explice scripturile; 10–12, Oliver Cowdery este chemat să predice Evanghelia; 13–19, Este dezvăluită Legea privind miracolele, blestemele, scuturatul prafului de sub propriile picioare şi mersul fără pungă şi fără traistă.

1 Iată, tu ai fost chemat şi ales pentru a scrie Cartea lui Mormon şi pentru slujirea Mea; şi Eu te-am ridicat din toate suferinţele tale şi te-am sfătuit, astfel că tu ai fost scăpat de toţi duşmanii tăi şi ai fost eliberat de puterile Satanei şi de întuneric!

2 Cu toate acestea, tu nu eşti dezvinovăţit de păcatele tale; cu toate acestea, du-te pe drumul tău şi să nu mai păcătuieşti.

3 Îndeplineşte-ţi cu credinţă şi sârguinţă oficiul tău; şi după ce ai semănat câmpurile tale şi le-ai asigurat, mergi repede la Bisericile care sunt în Colesville, Fayette şi Manchester şi ele te vor ajuta; şi Eu le voi binecuvânta atât spiritual, cât şi temporal;

4 Dar, dacă ele nu te primesc, Eu voi trimite asupra lor un blestem, în locul unei binecuvântări.

5 Şi tu vei continua să-l chemi pe Dumnezeu în numele Meu şi să scrii lucrurile care îţi vor fi date de Mângâietor şi să explici toate scripturile pentru Biserică.

6 Şi îţi va fi dat chiar în ceasul acela ceea ce vei avea de spus şi de scris şi ei te vor asculta sau Eu voi trimite asupra lor un blestem în loc de o binecuvântare.

7 Pentru că tu vei dedica toată slujirea ta pentru Sion; şi tu vei avea forţă pentru aceasta.

8 Fii răbdător în suferinţe, pentru că vei avea multe; dar îndură-le, căci, iată, Eu sunt cu tine, chiar până la sfârşitul zilelor tale.

9 Şi în lucrările temporale nu vei avea forţă, pentru că nu aceasta este chemarea ta. Străduieşte-te în chemarea ta şi vei avea prin ce să-ţi îndeplineşti cu credinţă şi sârguinţă oficiul tău, şi să explici toate scripturile, şi să continui în aşezarea mâinilor şi în confirmarea Bisericilor.

10 Şi fratele tău Oliver trebuie să continue să ducă numele Meu înaintea lumii şi, de asemenea, înaintea Bisericii. Şi el nu trebuie să gândească că poate spune destul pentru cauza Mea; şi iată, Eu sunt cu el până la sfârşit.

11 În Mine el va avea slavă, şi nu de la el însuşi, fie în slăbiciune sau în forţă, fie în robie sau în libertate;

12 Şi în toate timpurile şi în toate locurile, el îşi va deschide gura şi va proclama Evanghelia Mea precum sunetul unei trâmbiţe, atât ziua, cât şi noaptea. Şi îi voi da lui forţă, aşa cum nu se cunoaşte printre oameni.

13 Nu cereţi miracole, decât dacă Eu vă voi porunci, decât pentru alungarea diavolilor, tămăduirea bolnavilor şi împotriva şerpilor veninoşi şi împotriva otrăvurilor ucigătoare;

14 Şi aceste lucruri nu trebuie să le faceţi, decât dacă vă sunt cerute de aceia care le doresc, pentru ca să se împlinească scripturile; căci voi trebuie să faceţi după cum este scris.

15 Şi în oricare loc veţi intra, dacă ei nu vă vor primi în numele Meu, voi veţi lăsa un blestem, în loc de o binecuvântare, scuturând praful de sub picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor, spălându-vă picioarele la marginea drumului.

16 Şi se va întâmpla că oricine îşi va întinde mâna asupra voastră cu violenţă, veţi porunci să fie lovit în numele Meu; şi, iată, Eu îi voi lovi după cuvintele voastre, la timpul ales de Mine.

17 Şi oricine te va duce în faţa legii va fi blestemat de lege.

18 Şi nu vei lua nici pungă, nici traistă, nici toiag, nici două haine, pentru că Biserica îţi va da exact la timp ceea ce ai nevoie pentru hrană, şi pentru îmbrăcăminte, şi pentru încălţăminte, şi pentru bani, şi pentru pungă.

19 Pentru că tu eşti chemat să tai via Mea cu o foarfecă puternică, da, chiar pentru ultima dată; şi, de asemenea, toţi aceia pe care tu i-ai rânduit vor face şi ei chiar după acest model. Amin.