Capitolul 10
Lehi se trage din Manase—Amulec relatează porunca îngerilor ca el să îngrijească de Alma—Rugăciunile celor drepţi îi ocrotesc pe oameni—Învăţătorii legii şi judecătorii nedrepţi pun temelia distrugerii oamenilor. Circa 82 î.H.
1 Acum, acestea sunt cuvintele pe care Amulec le-a predicat oamenilor din ţinutul Amoniha, spunând:
2 Eu sunt Amulec: Eu sunt fiul lui Ghidona, care era fiul lui Ismael, care se trăgea din Aminadi; şi a fost acelaşi Aminadi care a tălmăcit scrierea de pe peretele templului, care a fost scrisă de către degetul lui Dumnezeu.
3 Şi Aminadi se trăgea din Nefi, care era fiul lui Lehi, care a venit din ţinutul Ierusalimului, care se trăgea din Manase, care era fiul lui Iosif, care a fost vândut Egiptului de către mâinile fraţilor lui.
4 Şi iată, eu, de asemenea, nu sunt un om de mică importanţă printre acei care mă cunosc; da, şi iată, am multe rude şi prieteni şi am adunat multe bogăţii prin hărnicia mâinilor mele.
5 Dar, după toate acestea, eu nu am cunoscut multe despre căile Domnului şi misterele Lui şi puterea Lui extraordinară. Eu am spus că nu am cunoscut multe despre lucrurile acestea; dar iată, greşesc, pentru că am văzut multe din misterele Sale şi extraordinara Sa putere; da, chiar prin păstrarea vieţii acestor oameni.
6 Cu toate acestea, mi-am împietrit inima pentru că am fost chemat de multe ori şi nu am vrut să aud; de aceea, am ştiut despre aceste lucruri, da, şi totuşi nu am vrut să ştiu; de aceea, am mers înainte răzvrătindu-mă împotriva lui Dumnezeu, în ticăloşia inimii mele, chiar până în ziua a patra a acestei a şaptea luni, care este în al zecelea an al domniei judecătorilor.
7 Pe când călătoream să vizitez o rudă apropiată, iată un înger al Domnului, mi s-a înfăţişat şi mi-a spus: Amulec, întoarce-te la casa ta, pentru că tu va trebui să hrăneşti un profet al Domnului; da, un om sfânt care este un om ales al lui Dumnezeu; pentru că el a postit multe zile din cauza păcatelor acestui popor şi este flămând şi tu va trebui să-l primeşti în casa ta şi să-l hrăneşti şi el te va binecuvânta pe tine şi casa ta; şi binecuvântarea Domnului va sta asupra ta şi a casei tale.
8 Şi s-a întâmplat că m-am supus glasului îngerului şi m-am întors la casa mea. Şi pe când mă întorceam, l-am găsit pe omul despre care îngerul mi-a spus: Tu îl vei primi în casa ta—şi uite, era acelaşi om care îţi vorbise ţie despre lucrurile lui Dumnezeu.
9 Şi îngerul mi-a spus că el este un om sfânt; de aceea, eu ştiu că este un om sfânt, pentru că acest lucru a fost spus de către un înger al lui Dumnezeu.
10 Şi din nou, ştiu că lucrurile pe care el le-a mărturisit sunt adevărate; pentru că, iată, vă spun vouă că aşa cum Domnul trăieşte, chiar aşa El şi-a trimis un înger să-mi arate mie aceste lucruri; şi el a făcut aceasta în timp ce Alma locuia în casa mea.
11 Pentru că, iată, el mi-a binecuvântat casa, m-a binecuvântat pe mine şi pe femeia mea şi pe copiii mei, pe tatăl meu şi pe rudele mele; da, chiar toate rudele mele au fost binecuvântate, iar binecuvântarea Domnului s-a lăsat asupra noastră chiar după cum El mi-a spus.
12 Şi acum, când Amulec a spus aceste cuvinte, oamenii au început să fie uimiţi, văzând că era mai mult decât un martor care a mărturisit despre aceste lucruri de care ei erau acuzaţi şi, de asemenea, despre lucrurile care urmau să vină, conform spiritului profeţiei pe care ei îl aveau.
13 Cu toate acestea, au fost câţiva printre ei care s-au gândit să le pună întrebări ca prin şiretenie să-i prindă cu propriile lor vorbe, să găsească un martor împotriva lor, sa-i aducă în faţa judecătorilor lor ca ei să poată fi judecaţi după lege, şi să fie ucişi sau întemniţaţi după crima pe care ar putea să o descopere sau să o mărturisească împotriva lor.
14 Acum, aceştia erau oamenii care se gândeau să-i distrugă pe ei, care erau învăţători ai legii angajaţi sau numiţi de către oameni să administreze legea în timpul proceselor lor sau la procesele crimelor oamenilor înaintea judecătorilor.
15 Acum, aceşti învăţători ai legii erau instruiţi în toate artele şi vicleniile oamenilor; şi aceasta pentru ca să-i facă pe ei să fie foarte îndemânatici în profesiunea lor.
16 Şi s-a întâmplat că au început să-l întrebe pe Amulec, ca prin aceasta să-l facă să-şi retragă cuvintele sau să-şi contrazică vorbele pe care le-a spus.
17 Acum ei nu ştiau că Amulec putea să le cunoască planurile. Şi s-a întâmplat că, pe când au început să-l întrebe, el le-a aflat gândurile şi le-a spus: O, voi, păcătoasă şi stricată generaţie, voi învăţători ai legii şi ipocriţi, pentru că voi aşezaţi temelia diavolului; pentru că voi întindeţi capcane ca să-i prindeţi pe cei sfinţi ai lui Dumnezeu.
18 Voi pregătiţi planuri ca să schimbaţi drumurile celor drepţi şi să atrageţi mânia lui Dumnezeu asupra capului vostru, chiar până la completa distrugere a acestui popor.
19 Da, bine a spus Mosia, care a fost ultimul nostru rege, când era aproape de a elibera împărăţia, neavând pe nimeni cui să o încredinţeze, făcând ca aceşti oameni să fie conduşi de propriile lor glasuri—da, bine a spus el că, dacă va veni timpul ca glasul acestui popor să aleagă nedreptatea, adică, dacă va veni timpul ca acest popor să cadă în păcat, vor fi gata pentru distrugere.
20 Şi acum, eu vă spun vouă că bine judecă Domnul nedreptăţile voastre; că bine strigă El poporului Său prin glasul îngerilor Săi: Pocăiţi-vă, pocăiţi-vă, pentru că împărăţia cerului este aproape.
21 Da, aşa strigă El, prin glasul îngerilor Săi: O să mă cobor şi am să vin printre oamenii Mei cu nepărtinire şi dreptate în mâinile Mele.
22 Da, şi eu vă spun vouă că, dacă n-ar fi fost pentru rugăciunile celor drepţi care sunt acum pe pământ, chiar acum vi s-ar fi trimis completa distrugere; şi nu va fi prin inundaţii cum a fost pentru oamenii de pe vremea lui Noe, ci va fi prin foamete, molimă şi sabie.
23 Dar datorită rugăciunilor celor drepţi voi sunteţi salvaţi; acum, dacă voi îi veţi îndepărta pe cei drepţi dintre voi, atunci Domnul nu-şi va întinde mâna; dar prin mânia lui puternică El va veni împotriva voastră; atunci voi veţi fi loviţi cu foamete şi molimă şi sabie; şi timpul se apropie dacă voi nu vă pocăiţi.
24 Şi acum s-a întâmplat că oamenii erau şi mai supăraţi pe Amulec şi au strigat, spunând: Omul acesta s-a ridicat împotriva legilor noastre, care sunt drepte, şi a învăţătorilor înţelepţi ai legii pe care noi i-am ales.
25 Dar Amulec şi-a întins mâna şi a strigat către ei cu putere, spunând: O, voi, neam păcătos şi stricat, de ce Satana v-a cuprins inimile atât de puternic? De ce vă întoarceţi către el ca şi cum el ar avea putere asupra voastră să vă orbească ochii pentru ca voi să nu înţelegeţi cuvintele care vă sunt spuse, potrivit adevărului lor?
26 Pentru că iată, am mărturisit eu împotriva legii voastre? Voi nu înţelegeţi; voi spuneţi că v-am vorbit împotriva legii voastre; dar eu nu am făcut-o, ci am vorbit în favoarea legii voastre, spre condamnarea voastră.
27 Şi acum, iată, vă spun vouă că începutul distrugerii acestui popor a început prin nedreptatea învăţătorilor legii şi a judecătorilor voştri.
28 Şi acum s-a întâmplat că atunci când Amulec a rostit aceste cuvinte, oamenii au strigat împotriva lui, spunând: Acum noi ştim că acest om este un copil al diavolului şi că ne-a minţit, pentru că el a vorbit împotriva legii noastre. Şi acum spune că nu a vorbit împotriva ei.
29 Şi din nou, el a vorbit împotriva învăţătorilor legii şi a judecătorilor noştri.
30 Şi s-a întâmplat că învăţătorii legii şi-au întipărit în inimile lor că ei trebuie să-şi amintească aceste lucruri împotriva lui.
31 Şi acolo era unul printre ei al cărui nume era Zeezrom. Acum, el era cel mai înverşunat în a-i acuza pe Amulec şi pe Alma, el fiind cel mai mare expert printre ei, având multe treburi printre oameni.
32 Acum, scopul acestor învăţători ai legii era să câştige; şi ei au câştigat după sârguinţa lor.