Scripturi
3 Nefi 9


Capitolul 9

În întuneric, glasul lui Hristos proclamă distrugerea multor oameni şi oraşe din cauza ticăloşiei lor—El proclamă, de asemenea, divinitatea Sa, anunţă că legea lui Moise este împlinită şi îi invită pe oameni să vină la El şi să fie mântuiţi. Circa 34 d.H.

1 Şi s-a întâmplat că un glas a fost auzit printre toţi locuitorii pământului, pe întreaga faţă a acestei ţări, strigând:

2 Vai, vai, vai de acest popor; vai de locuitorii întregului pământ, dacă ei nu se pocăiesc; căci diavolul râde, iar îngerii lui se bucură din cauza uciderii fiilor cei buni şi a fiicelor cele bune ale poporului Meu; şi din cauza nedreptăţii şi a lucrurilor lor abominabile au căzut ei.

3 Iată, Eu am ars cu foc oraşul acela mare, Zarahemla, precum şi pe locuitorii lui.

4 Şi iată, Eu am făcut ca acel oraş mare, Moroni, să se scufunde în adâncurile mării şi ca locuitorii lui să se înece.

5 Şi iată, Eu am acoperit acel oraş mare, Moroniha, cu ţărână, precum şi pe locuitorii lui pentru ca să ascund din faţa Mea nedreptăţile şi lucrurile lor abominabile, pentru ca sângele profeţilor şi al sfinţilor să nu mai vină asupră-Mi împotriva lor.

6 Şi iată, Eu am făcut ca oraşul lui Ghilgal să se scufunde, iar locuitorii lui să fie îngropaţi în adâncimile pământului;

7 Da, şi, de asemenea, oraşul lui Oniha şi locuitorii lui; şi oraşul lui Mocum şi locuitorii lui; şi oraşul Ierusalimului şi locuitorii lui; şi Eu am făcut ca ape să vină în locul lor ca să ascundă din faţa Mea ticăloşia şi lucrurile lor abominabile, pentru ca sângele profeţilor şi al sfinţilor să nu mai vină asupră-Mi împotriva lor.

8 Şi iată, oraşul lui Gadiandi şi oraşul lui Gadiomna şi oraşul lui Iacov şi oraşul lui Ghimghimno, pe toate acestea le-am făcut Eu să fie scufundate; şi am făcut dealuri şi văi în locul lor; iar pe locuitorii lor i-am îngropat Eu în adâncimile pământului pentru ca să ascund din faţa Mea ticăloşia şi lucrurile lor abominabile, pentru ca sângele profeţilor şi al sfinţilor să nu mai vină asupră-Mi împotriva lor.

9 Şi iată, acel mare oraş, Iacovugat, care era locuit de către poporul regelui Iacov, l-am făcut Eu să ardă în foc din cauza păcatelor şi a ticăloşiei lor, care erau mai presus decât toată ticăloşia întregului pământ din cauza crimelor şi a combinaţiilor lor secrete; căci ei au fost aceia care au distrus pacea poporului Meu şi guvernul ţării; de aceea, Eu am făcut ca ei să fie arşi pentru ca să-i distrug din faţa Mea, pentru ca sângele profeţilor şi al sfinţilor să nu mai vină asupră-Mi împotriva lor.

10 Şi iată, Eu am făcut ca oraşul lui Laman şi oraşul lui Ioş şi oraşul lui Gad şi oraşul lui Chişcumen, precum şi locuitorii lor să fie arşi de foc din cauza ticăloşiei lor de a-i fi alungat pe profeţi şi de a-i fi bătut cu pietre pe aceia pe care Eu i-am trimis ca să le vestească lor despre ticăloşia şi despre lucrurile lor abominabile.

11 Şi pentru că ei i-au alungat pe toţi încât nu a mai rămas nici un om drept printre ei, Eu am trimis la ei foc ca să-i distrugă pentru ca ticăloşia şi lucrurile lor abominabile să fie ascunse din faţa Mea, pentru ca sângele profeţilor şi al sfinţilor pe care Eu i-am trimis printre ei să nu poată să strige asupră-Mi din pământ împotriva lor.

12 Şi multe distrugeri mari am făcut Eu să vină peste această ţară şi peste acest popor din cauza ticăloşiei şi a lucrurilor lor abominabile.

13 O, voi toţi cei care sunteţi cruţaţi fiindcă aţi fost mai drepţi decât ei, nu vă veţi întoarce voi acum către Mine şi nu vă veţi pocăi voi de păcatele voastre şi nu vă veţi converti voi pentru ca Eu să vă pot vindeca?

14 Da, adevărat vă spun Eu vouă că, dacă veţi veni la Mine, atunci veţi avea viaţă veşnică. Iată, braţul milei Mele este întins către voi şi oricine va veni, pe acela Eu îl voi primi; şi binecuvântaţi sunt aceia care vin la Mine.

15 Iată, Eu sunt Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Eu am făcut cerul şi pământul şi toate lucrurile care sunt în ele. Eu am fost împreună cu Tatăl de la început. Eu sunt în Tatăl, iar Tatăl este în Mine; şi în Mine a slăvit Tatăl numele Său.

16 Eu am venit la ai Mei, iar ai Mei nu m-au primit. Iar scripturile despre venirea Mea sunt împlinite.

17 Şi toţi cei care M-au primit, i-am făcut Eu să devină fiii lui Dumnezeu; şi tot aşa le voi face Eu tuturor acelora care vor crede în numele Meu; căci iată, prin Mine vine mântuirea şi în Mine este legea lui Moise înfăptuită.

18 Eu sunt lumina şi viaţa lumii. Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul.

19 Şi voi nu trebuie să mai oferiţi pentru Mine vărsare de sânge; da, jertfele şi darurile voastre arse trebuie să înceteze, căci Eu nu voi mai primi nici un fel de jertfe şi de daruri arse.

20 Şi voi va trebui să-Mi oferiţi Mie ca jertfă o inimă frântă şi un spirit smerit. Şi oricine va veni către Mine cu inima frântă şi cu spiritul smerit, pe acela îl voi boteza Eu cu foc şi cu Duhul Sfânt, tot aşa cum lamaniţii, datorită credinţei lor în Mine la timpul convertirii lor, au fost botezaţi cu foc şi cu Duhul Sfânt, iar ei nu au ştiut aceasta.

21 Iată, Eu am venit în lume ca să aduc mântuire în lume, pentru ca să salvez lumea de la păcat.

22 De aceea, oricine se va pocăi şi va veni la Mine ca un copil mic, pe acela Eu îl voi primi, căci a lor este Împărăţia lui Dumnezeu. Iată, căci de aceea Mi-am dat Eu viaţa şi Mi-am căpătat-o din nou; de aceea, pocăiţi-vă şi veniţi la Mine, voi de la marginile pământului şi fiţi salvaţi.