Capitolul 16
Isus va vizita celelalte oi pierdute ale lui Israel—În zilele din urmă Evanghelia va ajunge până la neamuri, iar apoi până la casa lui Israel—Poporul Domnului va vedea cu ochii săi când El va aduce înapoi Sionul. Circa 34 d.H.
1 Şi adevărat, adevărat vă spun Eu vouă cum că Eu mai am şi alte oi care nu sunt din ţara aceasta, şi nici din ţara Ierusalimului; şi nici din altă parte a ţării dimprejur unde Eu am fost ca să slujesc.
2 Căci aceia despre care Eu vă vorbesc sunt aceia care încă nu Mi-au auzit glasul; şi nici nu M-am arătat Eu lor vreodată.
3 Dar Eu am primit poruncă de la Tatăl ca să mă duc la ei; iar ei Îmi vor auzi glasul şi vor fi număraţi printre oile Mele pentru ca să poată să fie numai o stână şi un Păstor; de aceea, Eu Mă duc ca să Mă arăt lor.
4 Şi Eu vă poruncesc vouă să scrieţi cele spuse după ce Eu voi fi plecat pentru că, dacă se va întâmpla că poporul Meu de la Ierusalim, aceia care M-au văzut şi care au fost cu Mine în slujirea Mea, nu-L vor întreba pe Tatăl în numele Meu pentru ca să poată primi o cunoaştere despre voi prin Duhul Sfânt, precum şi despre celelalte triburi pe care ei nu le cunosc, pentru ca aceste spuse pe care voi le veţi scrie să fie păstrate şi să fie arătate neamurilor, pentru ca prin plenitudinea neamurilor, rămăşiţa seminţiei lor, aceia care vor fi împrăştiaţi pe faţa pământului din cauza necredinţei lor să poată fi convinşi sau să poată fi aduşi la cunoaşterea Mea, a Mântuitorului lor.
5 Iar apoi îi voi aduna Eu pe ei din cele patru colţuri ale lumii; iar apoi Eu voi împlini legământul pe care Tatăl l-a făcut cu tot poporul casei lui Israel.
6 Şi binecuvântate sunt neamurile datorită credinţei lor în Mine, în Duhul Sfânt, care le poartă lor mărturie despre Mine şi despre Tatăl.
7 Iată, datorită credinţei lor în Mine, a zis Tatăl, şi din cauza necredinţei tale, o, casă a lui Israel, în ziua din urmă adevărul va ajunge până la neamuri pentru ca plenitudinea acestor lucruri să fie făcută cunoscută lor.
8 Dar vai, a zis Tatăl, de cei necredincioşi dintre neamuri—căci în ciuda faptului că ei au venit pe faţa acestei ţări şi au împrăştiat poporul Meu, care este din casa lui Israel; iar poporul Meu, care este din casa lui Israel, a fost alungat dintre ei şi a fost călcat în picioare de către ei;
9 Şi datorită îndurării Tatălui faţă de neamuri şi din cauza judecăţii Tatălui pentru poporul Meu, care este din casa lui Israel, adevărat, adevărat vă spun Eu vouă că, după toate acestea, şi Eu am făcut ca poporul Meu, care este din casa lui Israel, să fie pedepsit şi lovit şi ucis şi alungat dintre ei şi să fie urât de către ei şi să devină o pricină de şuşoteli şi de batjocură printre ei—
10 Şi astfel a poruncit Tatăl ca Eu să vă spun vouă: Şi în ziua aceea când neamurile vor păcătui împotriva Evangheliei Mele şi vor respinge plenitudinea Evangheliei Mele şi se vor înălţa în mândria inimilor lor deasupra tuturor naţiunilor şi deasupra tuturor oamenilor de pe întregul pământ, şi vor fi plini de tot felul de minciuni şi de înşelăciuni şi de răutăţi şi de tot felul de ipocrizie şi de crime şi de vicleşuguri preoţeşti şi de curvie şi de lucruri abominabile secrete; şi dacă ei vor face toate aceste lucruri şi vor respinge plenitudinea Evangheliei Mele, iată, spune Tatăl, Eu voi lua plenitudinea Evangheliei Mele de la ei.
11 Iar apoi Îmi voi aduce aminte de legământul pe care Eu l-am făcut cu poporul Meu, o, casă a lui Israel; şi voi aduce Eu Evanghelia Mea la el.
12 Şi Eu îţi voi arăta ţie, o, casă a lui Israel, că neamurile nu vor avea putere asupra ta; dar Eu Îmi voi aduce aminte de legământul pe care Eu l-am făcut cu tine, o, casă a lui Israel, şi voi veţi ajunge la cunoaşterea plenitudinii Evangheliei Mele.
13 Dar dacă neamurile se vor pocăi şi se vor întoarce la Mine, spune Tatăl, iată, ele vor fi numărate printre oamenii Mei, o, casă a lui Israel.
14 Iar Eu nu voi suferi ca poporul Meu, care este din casa lui Israel, să meargă printre ei şi să-i doboare, spune Tatăl.
15 Dar dacă ei nu se vor întoarce la Mine şi nu vor asculta de glasul Meu, atunci Eu voi suferi, da Eu voi suferi ca poporul Meu, o, casă a lui Israel, ca ei să meargă printre ei şi să-i doboare; iar ei vor fi ca sarea care şi-a pierdut gustul, care nu este bună de nimic decât să fie aruncată şi să fie călcată în picioare de către poporul Meu, o, casă a lui Israel.
16 Adevărat, adevărat vă spun Eu vouă, astfel Mi-a poruncit Mie Tatăl—ca Eu să dau acestui popor această ţară ca moştenire.
17 Iar apoi cuvintele profetului Isaia vor fi împlinite, care spun:
18 Străjile tale îşi vor ridica glasul; cu glasurile laolaltă vor cânta ei, căci ei vor vedea cu ochii lor când Domnul va aduce înapoi Sionul.
19 Izbucniţi în bucurie, cântaţi împreună, voi, locuri părăsite ale Ierusalimului; căci Domnul a alinat poporul Său; El a mântuit Ierusalimul.
20 Domnul Şi-a dezvăluit braţul Său sfânt în faţa ochilor tuturor neamurilor; şi toate marginile pământului vor vedea Salvarea lui Dumnezeu.